Crestinismul

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 8.10

nivel: Gimnaziu

     Crestinismul este o religie universala,cu vechime bimilenara, construita pe temeiul credintei în Iisus Christos, ca fiu si mesager al lui Dumnezeu, trimis pe pamânt în vederea rascumpararii omenirii din captivitatea pacatului original al cuplului Adam si Eva, precum si a mântuirii omenirii. Aparut în sec.I d.Hr. în Palestina si acceptat de unii evrei din diaspora, apoi atragând prozeliti dint[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Crestinismul

     Crestinismul este o religie universala,cu vechime bimilenara, construita pe temeiul credintei în Iisus Christos, ca fiu si mesager al lui Dumnezeu, trimis pe pamânt în vederea rascumpararii omenirii din captivitatea pacatului original al cuplului Adam si Eva, precum si a mântuirii omenirii. Aparut în sec.I d.Hr. în Palestina si acceptat de unii evrei din diaspora, apoi atragând prozeliti dintre cei de alte religii, crestinismul se dezvolta repede, de la forma sa initiala de secta iudeo-crestina, la o religie autonoma, sprijinita pe miturile cuprinse în textele epice din Evanghelii si din Faptele Apostoli-lor si consolidata teologic prin Epistolele apostolului Pavel si în Epistolele sobornicesti ale apostolului Ioan, raspândita apoi în cuprinsul Imperiului Roman chiar în sec.I, constituindu-se într-o comunitate de adepti, numita Biserica crestina, care se considera "trupul lui Christos", iar dupa sfârsitul evului mediu invadând lumea, astfel ca azi (potrivit unor statistici formale) ar însuma peste un miliard de credinciosi. Crestinismul a avut nevoie de câteva secole pentru a-si elabora doctrina; credinta cresti-na e definita abia de conciliul IV ecumenic (Calcedonia, 451), prin formularea crezului ,care stabileste esenta ei; aceasta esenta rezida în: acceptarea misiunii de mântuitor a lui Iisus Christos, calitatii lui de fiu al lui Dumnezeu, nascut din Fecioara Maria, deci de Dumnezeu si de om în acelasi timp, "monogen, în doua naturi, fara confuzie nici schimbare, fara diviziune nici separatie".

      Iisus Christos este considerat nu un semizeu, ci întruparea Logosului divin, o fata a Absolutului, a esentei divine unice.Iisus Christos/ Iisus Hristos este întemeietorul si figura centrala a crestinismului. Numele de Iisus este forma geaca a lui Iosua (care înseamna "Mântuitorul" sau "Domnul care mântuie"). A fost numit si Iisus din Nazaret. Hristos este echivalentul gerc al ebraicului "Messiah ","Unsul lui Dumnezeu", titlu ce se refera la originea si misiunea divina a lui Iisus.Întemeietorul traditional, ca Dumnezeu întrupat, al crestinismului si strania figura-cheie a religiei crestine, personaj mitologic enigmatic si paradoxal, socotit si om si divinitate, presupusa personalitate istorica, necertificata însa direct de nici un document autentic, cu o biografie construita fluctuant, inconsecvent, în 4 variante canonice (în cele 4 evanghelii) din Noul Testament si în câteva evanghelii apocrife.

     Dupa conceptul hagiografic esential, Iisus s-a nascut în localitazea palestiniana Nazaret, din Feciora Maria, necunoscatoare de barbat, logodnica dulgherului Iosif, zamislind spiritual de la Sfântul Duh, dupa ce fusese anuntata prin bunavestire de Îngerul Gabriel. Nascut într-o iesle, întâmpinat de trei magi orientali, supus ritualului traditional al circumciziei (iar îndeplinirea acestui ritual e considerata de teologia crestina o dovada exemplara a întruparii omenesti autentice - în Dumnezeu-Fiul), îsi petrece o copilarie precoce între familie si templu, dispare misterios pâna la vârsta de 30 de ani când, reaparut este botezat în apa Iordanului, apoi începe sa-si predice învatatura, sa faca miracole (vindecari de boli,învieri de morti, exorcisme, înmultirea pîinilor si pestelui pentru masa multimii, schimbarea apei în vin la nunta din Cana Galileii), rosteste mai multe parabole doctrinare, apoi e tradat de unul din cei 12 discipoli: Iuda, arestat, judecat de procurorul roman Pontius Pilatus, la instigatia castei sacerdotale evreesti din provincia romana Iudeea, e condamnat la moarte, si rastignit pe o cruce pe care si-o poarta singur pe muntele Golgota într-o zi de vineri(14 sau 15 nisan a anului 33 d. Hr), unde moare, suferind omeneste, dar învie dupa 3 zile, reaparându-le discipolilor schimbat la fata si, dupa 40 de zile de la înviere, se înalta la cer.

     Având ca punct de plecare o ipocrizare si spiritualizare a sperantei mesianice iudee, noua religie înglobeaza apoi elemente ale cultelor si religiilor orientale, ale filozofiei elene si ale utopiilor sociale elenistice. Proclamând programatic egalitatea si fraternitatea, speranta de mântuire într-o noua viata, dupa moarte, crestinismul este îmbratisat la început de paturile sociale cele mai dezmostenite ale imperiului, sclavi, liberti, saracimea urbana, mai putin rurala. Pâna în vremea împaratului Nero noua religie este confundata cu cea iudaica în sânul careia luase nastere. Din acest moment, crestinismului i se retrag privilegiile religioase si juridice acordate iudaismului. Datorita monoteismului intransigent, morelei sale distincte, completei respingeri a panteonului traditional roman si a cultului imperial, noua religie se afirma ca un corpus doctrinar distinct în Imperiu Roman. Nerecunoscut oficial în primele trei secole de existenta, crestinismul este practicat ilicit, adeptii sai fiind tolerati sau persecutati de autoritati. În primul veac de la aparitie noua religie se raspândeste în Egipt, Siria, Fenicia, Asia Mica, apoi în Africa de Nord si numai foarte lent în provinciile europene; la Roma i-a fiinta din vremea împaratului Claudius(41-54) o comunitate crestina. În cursul sec.II d.Hr., crestinismul îsi clarifica doctrina, îsi cristalizeaza propriile norme, delimitându-se net de religiile mistice elenistice, si începe confruntarea cu celelalte culte. Criza generala a societatii romane de la sfârsitul sec.II si din sec.III, destramarea vechilor culte politeiste, faptul ca noua religie se adreseaza fara discriminare mozaicului de popoare care alcatuiau imperiul, simplitatea cultului si a mesajului sau, reprezinta tot atâtea elemente care înlesnesc transformarea crestinismului într-o religie universala. În sec.I-II noua doctrina este persecutata în mod izolat, în sec.III are loc confruntarea deschisa între statul roman si religia ilicita care este acum supusa unor prigoane sistematice în vremea împaratilor Decius, Valerian, Diocletian, Galeriu.

     La Roma, Constantin cel Mare desfiinteaza cohortele pretoniene si initiaza o politica favorabila crestinilor. În urma întrevederii dintre Constantin cel Mare si Lcinius de la Mediolanum (febr.-mart. 313) este pronuntat "Edictul de la Milano", prin care crestinismul devine o religie egala în drepturi cu celelalte culte din stat.

     Dupa 320 d.Hr., în conditiile adâncirii contradictiilor dintre cei doi împarati, Licinius, sprijinit de cercurile pagâne din Orient, initiaza o politica anticrestina, în timp ce Constantin cel Mare se apropie tot mai mult de pozitiile bisericii crestine.

     Dupa moartea lui Licidius la Tesalonic, imperiul este reunificat si supus autoritatii unui unic împarat, situatie nemaiîntâlnita din 285 d.Hr.. Constantin cel Mare, care se revendica alesul pe pamânt al divinitatii unice, abandoneaza politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului crestin, care devine fundamentul ideologic al monarhiei despotice.

     Pe plan religios, Constantin cel Mare intervine în conflictele cristologice luând pozitie împotriva schismelor si ereziilor, urmarind unitatea bisericii, important factor de spirjin al statului.

     În 325 d.Hr. are loc la Niceea, convocat din initiativa lui Constantin cel Mare, primul conciliu ecumenic al bisericii crestine, care pune bazele dogmatice si canonice ale noii religii. Constantin moare la Nicomedia, în drum spre granita rasariteana a imperiului,unde izbucnise un nou razboi cu Imperiul Sasanid (22 mai 337). Pe patul de moarte este botezat în religia crestina de catre episcopul Eusebios.

     În 392 împaratul Teodosiu I interzice toate cultele pagâne ,decretând crestinismul ca unica religie a Imperiului Roman.

     Biserica crestina este o institutie concreta, cu statut juridic si cu istorie politica; ae se considera trupul mistic al lui Iisus Christos si îsi asuma sarcina de a propaga învatatura acestuia, ca întemeietor al ei; în acest cadru, afirma a avea un rol matern si pedagogic fata de credinciosi (fiind, într-o formulare catolica, mater et magistra ).
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.