Concesionarea

5x puncte

categorie: Drept

nota: 6.29

nivel: Facultate

     1.Generalitati privind gestionarea serviciilor publice



     Ideea concesionarii unui bun public a fost prezenta înca din dreptul roman, însa fundamentele institutiei concesionarii pentru bunurile private se regasesc abia în Evul Mediu. Dupa caderea Imperiului Roman, se încetateneste obiceiul de a transforma folosinta pamântului în ceva perpetuu, bazat pe un cont[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Concesionarea

     1.Generalitati privind gestionarea serviciilor publice



     Ideea concesionarii unui bun public a fost prezenta înca din dreptul roman, însa fundamentele institutiei concesionarii pentru bunurile private se regasesc abia în Evul Mediu. Dupa caderea Imperiului Roman, se încetateneste obiceiul de a transforma folosinta pamântului în ceva perpetuu, bazat pe un contract si în schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea si folosinta, iar proprietarul originar putea pastra proprietatea bunului concesionat. Asupra acestor pamânturi guvernau concomitent doua drepturi perpetue ,si anume, dreptul proprietarului originar, care avea domeniul eminent, si dreptul concesionarului, care avea domeniul util .

     Cu timpul, dreptul concesionarului capata forta, pe când cel al seniorului devine tot mai simbolic, începând sa fie uitat. Asa se explica de ce concesionarul apare, din punct de vedere al istoriei, treptat, ca singurul proprietar legitim, iar redeventa pe care trebuia sa o plateasca seniorului este o sarcina apasatoare si cei care primeau redeventa încep sa fie priviti ca niste paraziti sociali. În Evul Mediu, concesionarea bunurilor domeniului public era sursa de venituri pentru monarhi, mijloc al luptei politice si modalitate de rasplatire a loialitatii.

     Concesionarea s-a extins astazi, nu se mai concesioneaza doar pamânturi, ci si alte bunuri, inclusiv servicii, care apartin fie statului, fie unitatilor administrativ-teritoriale ori institutiilor publice.

     Serviciile publice ocupa un rol important în viata unei comunitati, de aceea se urmareste o cât mai buna administrare si valorificare a acestora.

     Exista mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de catre o persoana publica ( stat, comunitati locale, institutii), fie de catre o persoana privata ( fizica sau juridica). Persoana publica poate gestiona un serviciu public fie în regie proprie, fie printr-o institutie specializata, iar persoanele private pot gestiona un serviciu public în mai multe moduri :în baza unui contract admnistrativ, in baza unui contract de locatie, prin delegare data de autoritatea administratiei publice locale, prin concesionare. Trebuie facuta distinctia între arendarea serviciilor publice, recunoscuta în legislatia altor state, dar interzisa în România.

     Autoritatile publice au dreptul de a încredinta gestiunea serviciilor publice intuitu personae, indifferent daca agentul este public sau privat. Desigur , nominalizarea prestatorului de servicii se face potrivit unei proceduri, de exemplu licitatia. Transparenta acestei proceduri este un aspect necesar în ceea ce priveste încredintarea spre gestionare a unui serviciu public, întrucât publicitatea aduce în concurenta mai multi agenti economici candidati , urmând sa fie ales cel mai bun candidat.

     Literatura de specialitate a retinut asadar mai multe modalitati de gestiune a serviciilor publice, cum ar fi asocierea în participatie (art.251 din Codul Comercial ),regia proprie ( este gestionat direct de catre autoritatea publica care l-a înfiintat), franciza, locatie de gestiune, gestiune delegata unilateral.

     Ne intereseaza în mod deosebit concesionarea, întrucât este cea mai uzuala modalitate de gestionare a serviciilor publice utilizata actualmente în tara noastra.





     2. Sediul materiei concesiunii



     Reglementarea concesiunii este o chestiune pe care autoritatile publice au privit-o cu mare seriozitate, datorita importantei institutiei si datorita consecintelor pe care le are aceasta operatiune juridica în viata comunitatilor locale.

     Doctrina româneasca , în special de dupa 1866 , manifesta rezerve în ceea ce priveste aceasta institutie, lucru reflectat în faptul ca lipsesc reglementari în materie atât în Codul Civil, în Codul Comercial.

     În perioada interbelica, sediul principal al materiei concesionarii l-a constituit Legea pentru organizarea si administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor si avutiilor publice , precum si Legea contabilitatii publice. Potrivit primului act normativ,articolul 1, toate întreprinderile , institutiile, exploatarile si asezamintele publice (sau serviciile din care sunt compuse) care nu au atributii exclusiv administrative, precum si toate bunurile si drepturile care fac parte din domeniul public sau privat al statului , unitaatilor administrative-teritoriale sau din domeniul oricaror altor institutii de utilitate publica, aflate sub controlul acestora, se vor organiza în una din urmatoarele forme : arendare sau închiriere; concesiune; regie publica sau regie mixta; regie comerciala; regie cooperativa; o combinatie între aceste sisteme.

     Conform aceleiasi legi, durata concesiunii pentru bunurile domeniului public nu putea fi mai mare de 30 de ani, iar pentru bunurile apartinând domeniului privat al statului, unitatilor administrativ-teritoriale sau institutiilor aflate sub controlul acestora, durata concesiunii era de 50 de ani ( art.25, lit.c).

     În prezent, exista o serie de dispozitii legale privitoare la concesionarea bunurilor sau a serviciilor publice, în Constitutie, dar si într-o serie de legi, cele mai multe anterioare legii fundamentale, cum ar fi Legea nr. 15 din 1990 , privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar , cu modificarile ulterioare, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, Legea nr.35 / 1991 privind regimul investitiilor straine , la care se adauga o serie de hotarâri ale Guvernului, dintre care retinem H.G. nr.1228 / 1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionarii, închirierii si locatiei de gestiune. Importante dispozitii cu privire la concesiune sunt cuprinse în Legea petrolului nr.134 / 1995 , care devine un fel de drept comun în materie de concesionare a bunurilor proprietate publica, desi legea în speta se refera la terenurile proprietate publica care contin resurse petroliere.

     În prezent, Legea nr. 219 / 1998 reglementeaza regimul jurudic al concesionarii, alaturi de Regulamentul privind organizarea licitatiilor pentru achizitii publice de bunuri si servicii ( Monitorul Oficial nr.459 / 30.11.1998).





     3. Definirea concesiunii



     Institutia concesiunii este complexa are multiple implicatii, atât în plan politico-statal, cât si social.

     Natura sa juridica nu este usor de conturat, fiind definita drept o ocupare temporara a domeniului public, deci este o operatiune de înstrainare, caracterizata prin faptul ca era revocabila , rascumparabila si nu era perpetua.

     Pierre Delvolve defineste concesiunea ca fiind " o conventie prin care o persoana publica însarcineaza cu prestarea unui serviciu public o întreprindere privata care asigura finantarea lucrarilor, exploatarea lor si care este remunerata din redeventele percepute de la usageri."

     Gilles Lebreton considera concesiunea serviciului public un act administrative prin acre o persoana publica, numita concedent încredinteaza unei persoana privata, numita concesionar , gestiunea serviciului public pe riscul sau , recunoscându-i dreptul de a percepe redeventa de la beneficiarii serviciului.

     În doctrina româneasca actuala , Antonie Iorgovan arata ca prin contractul de concesiune , o parte - cedentul - transmite altei parti - concesionarul - spre administrare rentabila , pe un termen determinat, în schimbul unei redevente, o activitate economica, un serviciu public, o subunitate productiva sau un teren proprietate de stat.

     Concesionarea serviciilor publice reprezinta un mod prin care administratia armonizeaza interesul general al comunitatii locale cu interesul particular al operatorului serviciului public, persoana privata, în speta.

     Legea 219/1998 a concesiunii contureaza conceptual de concesiune stipulând ca operatiunea de concesionare se face în baza unui contract prin care o persoana, numita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevente.





     4.Subiectele contractului de concesiune



     Conform art. 5(1) au calitatea de concedent, în numele statului, judetului, orasului sau comunei:

     a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietatea publica sau privata a statului ori pentru activitatile si serviciile publice de interes national;

     b) consiliile judetene, consiliile locale sau institutiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ori privata a judetului, orasului sau comunei ori pentru activitatile si serviciile publice de interes local.

      Alineatul (2) prevede ca poate avea calitatea de concesionar orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, româna ori straina.





     5.Procedura concesionarii



     Concedentul va efectua , la initierea concesionarii , un studiu de oportunitate, care va cuprinde :

      a) descrierea bunului, a activitatii sau a serviciului public care urmeaza sa fie concesionat;

     b) motivele de ordin economic, financiar, social si de mediu, care justifica acordarea concesiunii;

     c) investitiile necesare pentru modernizare sau extindere;

     d) nivelul minim al redeventei;

     e) modalitatea de acordare a concesiunii avuta în vedere; daca se recurge la procedura licitatiei publice deschise cu preselectie sau la procedura de negociere directa, trebuie motivata aceasta optiune;

     f) durata estimata a concesiunii;

     g) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare.

     Concesionarea unor servicii publice se aproba pe baza caietului de sarcini al concesiunii, prin hotarâre a Guvernului, a consiliului judetean, orasenesc sau comunal, dupa caz. Conform art. 10 - concesionarea unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeaza prin licitatie publica deschisa, deschisa cu preselectie sau prin negociere directa.

     Licitatia publica deschisa se organizeaza de catre concedent. acesta are obligatia sa publice în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, într-un cotidian de circulatie nationala si într-unul de circulatie locala anuntului licitatiei publice deschise, care va contine obligatoriu:

     a) denumirea si sediul concedentului;

     b) obiectul si durata concesiunii;

     c) locul unde poate fi studiata documentatia ceruta în vederea participarii la licitatie, prevazuta la articolul 12( 1 ) ;

     d) data si locul de primire a ofertelor;

     f) durata în care ofertantii ramân angajati prin termenii ofertelor lor;

     g) data, ora si locul de deschidere a ofertelor.



     În cadrul procedurii concesionarii prin licitatie publica deschisa cu preselectie. concedentul are obligatia sa elaboreze un anunt de primire de candidaturi,publicat în aceleasi conditii ca si în cazul licitatiei publice deschise, în care va mentiona:

     a) obiectul concesionarii;

     b) obiectivele pe care si le propune concedentul;

     c) actele doveditoare privind calitatile si capacitatile solicitate canditatilor;

     d) termenul de primire a canditaturilor;

     e) criteriile de selectie a candidatilor.

     Candidaturile sunt înaintate, în plicuri sigilate, comisiei de evaluare, instituita conform art. 16 din legea nr. 219/1998.

     Comisia de evaluare analizeaza documentele prezentate si întocmeste lista candidatilor admisi la prezentarea unei oferte, tinând seama de criteriile de selectie precizate în anuntul de primire de candidaturi. Concedentul informeaza, în termen de 5 zile calendaristice, candidatii respinsi despre neacceptarea candidaturii lor. La solicitarea în scris a candidatilor respinsi, în termen de 10 zile calendaristice de la primirea comunicarii de respingere a candidaturilor, concedentul le va transmite o copie de pe procesul - verbal întocmit în urma activitatii de evaluare a candidaturilor.

     Concedentul informeaza candidatii ale caror candidaturi au fost selectate despre perioada si locul unde acestia pot studia dosarul de prezentare a concesionarii.

      Începând cu data stabilita potrivit criteriilor formulate,candidatii dispun de un termen, care nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice si nu poate depasi 60 de zile calendaristice, pentru a-si prezenta ofertele.

     Dupa depunerea ofertelor, procedura licitatiei publice deschise cu preselectie se desfasoara conform prevederilor art. 15 si ale art. 17 - 21 din lege.

     Procedura de negociere directa este aplicabila în cazul în care licitatia publica nu a condus la desemnarea unui câstigator. În urma procedurii de negociere directa, concedentul atribuie concesiunea persoanei fizice sau persoanei fizice sau persoanei juridie de drept privat, române ori straine, pe care o alege.

     Concedentul are obligatia sa publice în Monitorul Oficial al României, Partea IV-a ,într-un cotidian de circulatie nationala si într-unul de circulatie locala intentia de a recurge la procedura de negociere directa.

     Anuntul, publicat conform prevederilor alin. (1) din lege,trebuie sa precizeze:

     a) denumirea si sediul concedentului;

     b) obiectul concesiunii;

     c) modalitatea prin care concedentul organizeaza desfasurarea negocierilor.



     6. Contractul de concesiune



     Contractul de concesiune se încheie între autoritatea cedenta si particularul pe care l-a ales în mod liber, cu respectarea prevederilor legii, în termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, daca prin caietul de sarcini nu s-a stabilit altfel. Nerespectarea termenului prevazut la alin. (1) poate atrage plata de daune-interese de catre partea în culpa. (Art. 28)

      Refuzul ofertantului declarat câstigator de a încheia contractul de concesiune atrage dupa sine pierderea garantiei depuse pentru participare, si daca este cazul, plata de daune-interese.

     Contractul de concesiune cuprinde doua parti distincte :

     - conventia încheiata între parti ;

     - caietul de sarcini.

     Contractul de concesiune va cuprinde clauze obligatorii, prevazute în partea regulamentara, prevazute în caietul de sarcini si partea contractuala ce cuprinde clauze convenite de partile contractante, în completarea celor din caietul de sarcini si fara a contraveni obiectivelor concesiunii prevazute în caietul de sarcini.

     În toate cazurile contractul de concesiune va mentiona interdictia pentru concesionar de a subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte persoane obiectul concesiunii.

      Contractul de concesiune va cuprinde si clauze contractuale referitoare la împartirea responsabilitatilor de mediu între concedent si concesionar.

     La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat sa restituie, în deplina proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat, inclusiv investitiile realizate.

     În contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv:

     a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit si libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune.

     b) bunurile de preluare care, la expirarea contractului de concesiune, pot redeveni concedentului, in masura in care acesta din urma isi manifesta intentia de a prelua bunurile respective in schimbul platii unei compensatii egale cu valoarea contabila actualizata, conform dispozitiilor caietului de sarcini.

     c) bunurile proprii care, la expirarea contractului de concesiune, raman in proprietatea concesionarului. In contractul de concesiune se va mentiona repartitia acestor bunuri la incetarea, din orice cauza, a concesiunii.

     Se pune problema legii sub puterea careia va fi încheiata concesiunea, daca concesionarul este persoana fizica sau juridica straina. Art. 30 - (1) prevede : " Contractul de concesiune va fi încheiat în conformitate cu legea româna, indiferent de nationalitatea sau de cetatenia concesionarului, pentru o durata care nu va putea depasi 49 de ani, începând de la data semnarii lui. Durata concesiunii se stabileste în functie de perioada de amortizare a investitiilor ce urmeaza sa fie realizate de catre concesionar." Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala, prin simplul acord de vointa al partilor.

     Pentru solutionarea eventualelor litigii, partile pot stipula în contract clauza compromisorie.

     Concedentul poate modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz.



     7. Drepturile si obligatiile partilor contractului de concesiune



     A. Drepturile si obligatiile concedentului



     Stabilirea,urmarirea si încasarea pretului tabilit; prin pret se realizeaza venitul garantat al colectivitatii locale, astfel încât el constituie element de fond al contractului de concesiune, asupra caruia nu se comporta negociere. Distingem între pretul concesiunii si redeventa, ultima constituind un venit suplimentar pentru autoritatile administratiei publice.

     Concedentul are obligatia de a plati concesionarului o indemnizatie în cazurile în care intervine o situatie de forta majora si concesionarul trebuie repus în situatia anterioara încheierii contractului.

     Dreptul concedentului de a controla modul cum concesionarul îsi îndeplineste obligatiile contractuale este constituit sub forma unei clause contractuale si decurge nu din calitatea concedentului de parte contractuala, asa cum s-a discutat în jurisprudenta , cât din cea de protector al interesului general, de gestionar al bunurilor si serviciilor colectivitatii locale.

     Concedentul poate modifica unilateral clauzele contractuale ori de câte ori este periclitat inteesul general; concedentul poate modifica unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, cu notificarea prealabila a concesionarului, din motive exceptionale legate de interesul national sau local, dupa caz. În cazul în care modificarea unilaterala a contractului îi aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul sa primeasca în mod prompt o despagubire adecvata si eficienta. În caz de dezacord între concedent si concesionar cu privire la suma despagubirii, aceasta va fi stabilita de catre instanta judecatoreasca competenta. Acest dezacord nu poate, în nici un caz, sa permita concesionarului sa se sustraga obligatiilor sale contractuale.

     De asemenea , concedentul are obligatia sa-l dezdauneze pe concesionar în cazul în care volumul cheltuielilor efectuate depaseste volumul veniturilor realizate, desi legea stabileste ca , prin natura ei, concesiunea presupune un risc asumat, concesionarul actionând pe riscul si pe raspunderea sa.



     B. Drepturile si obligatiile concesionarului

     Sunt identificate doua categorii de drepturi ale concesionarului, si anume, drepturi aferente gestionarii serviciului si drepturi de natura pecuniara.

     În prima categorie intra dreptul concesionarului de a exploata un ansamblu de mijloace materiale si juridice, care-i sunt necesare exploatarii serviciului. Este vorba de bunuri ale domeniului public sau privat care-I sunt repartizate, sau de privilegii exorbiante de drept comun : concesionarul beneficiaza cel mai adesea de un monopol de drept, pe care regulile comunitare îl repun acum în discutie, administratia angajându-se sa nu trateze cu un alt concurrent si chiar sa nu favorizeze indirect concurenta.

     În cea de-a doua categorie de drepturi , cele pecuniare retinem câteva aspecte esentiale.

     Relatiile contractuale dintre concedent si concesionar se bazeaza pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalitati între avantajele care îi sunt acordate concesionarului si sarcinile care îi sunt impuse. Comun tuturor contractelor administrative, acest principiu joaca un rol esential în cazul concesiunii deoarece durata contractului este foarte mare. În consecinta, concesionarul nu va fi obligat sa suporte cresterea sarcinilor legate de executia obligatiilor sale, în cazul în care aceasta crestere rezulta în urma:

     a) unei actiuni sau unei masuri dispuse de o autoritate publica;

     b) unui caz de forta majora sau unui caz fortuit.

     Concesionarul dispune, în principiu,de un monopol în exploatarea serviciului public concesionat. Concedentul nu poate concesiona acelasi serviciu public la doi concedenti.

     Concesionarul are dreptul de a încasa tarife de la utilizatorii serviciului public pe care îl gestioneaza, tarife care sunt controlate de catre concedent. Tendinta actuala a concedentilor este în sensul diminuarii acestui control al tarifelor, în scopul de a spori sentimental de responsabilitate a gestiunii in rândul concesionarilor.

     Obligatiile concesionarului se circumscriu asigurarii functionarii serviciului public, cu respectarea regulilor din contractul de concesiune si din caietul de sarcini.Concesionarul trebuie sa asigure continuitatea serviciului, numai forta majora putând exonera pe concesionar. Obligatia de continuitate priveste si pe salariatii operatorului serviciului public, acestia sunt supusi dreptului comun al muncii, cu exceptia dreptului la greva, când se supun acelorasi limitari ca si agentii publici, dupa regulile stabilite de legiuitor.

     Concesionarul va respecta egalitatea beneficiarilor în fata serviciului , chiar daca acesta este acum prestat sub gestiune comerciala. Egalitatea are în vedere calitatea prestatiei pentru niveluri tarifare egale.

     Acesta are obligatia de a se adapta modicarilor de regim juridic impuse de catre cedent. Cedentul poate face aceste modificari de regim juridic în scopul adaptarii serviciilor publice la noile aspecte care privesc interesul general.

     Chiar daca administratia nu mai gestioneaza direct serviciul public concesionat, responsabilitatea acesteia fata utilizatori si fata de opinia publica nu se stinge. De aceea, ea exercita controale stricte , atât tehnice , cât si financiare, asupra gestiunii serviciilor publice, iar concesionarul trebuie sa se supuna.

     Concesionarul are obligatia de a executa personal serviciul public, neavând dreptul sa subconcesioneze, în tot sau în parte, serviciul public în cauza.

     Exploatarea bunurilor sau serviciilor concesionate trebuie realizata în conditii de eficienta, pentru a le fi conservata , eventual sporita valoarea. Daca prin exploatare concesionarul produce din culpa sa ,prejudicii, el are obligatia de a despagubi administratia publica.

     Prin caietul de sarcini concesionarul îsi asuma obligatia de a efectua un volum de investitii, propune un program de retehnologizare etc.

     În afara acestor obligatii, mai sunt stipulate si norme referitoare la protectia mediului, la încadrarea si concedierea personalului prestator, la paza bunurilor pe care le gestioneaza etc.







     8. Încetarea contractului de concesiune



     La încheierea contractului de concesiune partile vor conveni asupra cazurilor de încetare a contractului. În contract partile vor putea înscrie clauze specifice referitoare la rezilierea unilaterala sau rascumparare. Art. 35 prevede ca încetarea contractului de concesiune poate avea loc în urmatoarele situatii:

     a) la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;

     b) în cazul în care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile în sarcina concedentului;

     c) în cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin rezilierea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri în sarcina concesionarului;

     d) în cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, prin rezilierea unilaterala de catre concesionar, cu plata de despagubiri în sarcina concedentului;

     e) la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau în cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles