Conceptul de participatie penala

5x puncte

categorie: Drept

nota: 7.34

nivel: Facultate

Deși legea penală nu enumeră și coautorul printre participanți, existența acestuia este unanim acceptată de doctrină și practica judiciară. Se consideră că orice faptă, poate, eventual, să fie săvârșită, în mod nemijlocit, de către mai multe persoane. Toate aceste persoane sunt autorii faptei, iar intre ei au calitatea de coautori. Fiecare coautor fiind autor al faptei, situația lui juridică este [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Conceptul de participatie penala

Deși legea penală nu enumeră și coautorul printre participanți, existența acestuia este unanim acceptată de doctrină și practica judiciară. Se consideră că orice faptă, poate, eventual, să fie săvârșită, în mod nemijlocit, de către mai multe persoane. Toate aceste persoane sunt autorii faptei, iar intre ei au calitatea de coautori. Fiecare coautor fiind autor al faptei, situația lui juridică este cea stabilită de lege pentru autor (art. 24 C. pen.), de aceea nu a mai fost necesară prevederea expresă a coautorului în textul legii.

5. În doctrină, uneori, a fost contestată necesitatea de a reglementa în mod expres și autonom instituția participației. Principalul argument este acela că oricine contribuie obiectiv și cu vinovăție la o infracțiune va fi respunsabil pentru ea. Totuși, reglementarea autonomă a participației se justifică prin cele două funcții ale acesteia: funcția de a stabili în ce condiții contribuția la săvârșirea unei infracțiuni are relevanță penală, și funcția de a stabilii dimensiunile represiunii penale.

§3. Natura juridică a participației

În materia participației penale în literatura de specialitate s-au conturat două opinii cu privire la natura juridică a participației: teza monistă sau a unității de infracțiune, a complicității – delict unic și teza pluralistă sau a autonomiei participației penale, a complicității – delict distinct.

3.1. Teza monistă sau a unității infracționale, a complicității – delict unic . Expresie a școlii clasice, concepția monistă consideră că actele participanților nu au autonomie proprie, ele nu reprezintă infracțiuni distincte ci elemente ale aceleiași infracțiuni. Actele de participație, oricare ar fi numărul și modalitatea lor, formează o unitate care constituie chiar fapta prevăzută de legea penală, unică, ce s-a săvârșit. Pluralitatea de infractori nu contrazice și nu afectează unitatea faptei, fiind vorba de o unitate de rezultat și o pluralitate de efort.

Cu alte cuvinte participația nu este o formă de infracțiune ci o formă de săvârșire a unei singure infracțiuni de mai multe persoane, având de a face cu o unitate de infracțiune și o pluralitate de infractori, de aici și deosebirea între participație și pluralitatea de infracțiuni.
Participația penală se caracterizează prin două trăsături esențiale: o pluralitate de făptuitori și o singură faptă, deci o unitate infracțională obiectivă.

Această unitate obiectivă, fiind o trăsătură reală, se răsfrânge asupra tuturor făptuitorilor sub aspectul calificării faptei, al determinării timpului și locului săvârșirii acesteia, al urmărilor sale. Unitatea obiectivă nu aduce atingere situației subiective a fiecărui participant în funcție de contribuția lor la comiterea faptei. Contribuția fiecărui participant are caracterul de antecedent cauzal al faptei săvârșite, aceste contribuții regăsindu-se toate, într-o măsură mai mică sau mai mare, în conținutul raportului de cauzalitate al faptei comise. Din această caracterizare se naște consecința că principial, adică privită în mod abstract, fapta săvârșită este rezultatul activităților conjugate ale tuturor făptuitorilor și deci, tratamentul juridic trebuie să fie, pe planul individualizării legale, similar, diferențierile urmând să fie făcute în concret, cu ocazia individualizării judiciare.

Ca un corolar al acestui tratament juridic similar rezultă că toate cauzele obiective (reale) care au ca efect înlăturarea sau excluderea răspunderii penale vor opera deopotrivă și simultan pentru toți făptuitorii (de exemplu, lipsa pericolului social, lipsa unui element constitutiv al infracțiunii, abrogarea incriminării, prescripția acțiunii penale, amnistia etc.).

Dimpotrivă cauzele subiective (personale) vor opera numai asupra făptuitorilor care au fost afectați de ele, și asta pentru că asemenea cauze nu privesc fapta ci individul (de exemplu, eroarea de fapt, beția, minoritatea făptuitorului etc.).

Cu toate acestea fapta săvârșită poate fi calificată în mod diferit față de participanți, în baza unor texte legale diferite ale Codului penal. Astfel, în caz de furt autorul poate fi tras la răspundere penală pentru forma calificată a acestei infracțiuni, în timp ce complicele poate să răspundă numai pentru forma simplă a infracțiunii de furt. Această deosebire sub aspectul încadrării juridice a faptei nu influențează unitatea de infracțiune datorită caracterului de antecedent cauzal al contribuției fiecărui participant, diferențierile fiind de ordin calitativ.

În sfârșit, teoria unității infracționale are la bază și un alt fundament ce apare ca o necesitate obiectivă și logică. Fapta săvârșită în participație prezintă un grad de pericol social crescut datorită șanselor sporite de reușită, de a înlătura eventualele obstacole, de a ascunde urmările delictului. De aceea participația apare în concepția unității infracționale ca o circumstanță agravantă ce permite aplicarea unei pedepse mai grele în caz de nevoie. Dimpotrivă, un tratament juridic mai sever nu ar fi justificat în cazul în care fiecare acțiune a făptuitorilor ar fi considerată delict distinct.

Teza monistă este concepția care stă la baza reglementării instituției participației penale în Codul penal român. Se pot aduce ca argumente prevederile acestui act normativ. În primul rând unitatea de infracțiune rezultă din definiția dată participației de art. 23. Apoi art. 27 prevede că participanții se pedepsesc cu aceeași pedeapsă prevăzută de lege pentru autor. Din modul în care art. 28 stabilește felul în care operează circumstanțele reale asupra participanților rezultă că toate activitățile lor trebuie apreciate numai prin fapta unică la care au înțeles să contribuie.

Legătura indisolubilă a formelor de participație cu fapta penală săvârșită și inexistența unei independențe juridice a acestora rezultă și din art. 30, care face din împiedicarea săvârșirii faptei o cauză de nepedepsire. În sprijinul tezei moniste se pot aduce ca argumente și alte texte de lege, din reglementarea altor materii, cum ar fi art 131 alin 4, care prevede că fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților chiar dacă plângerea prealabilă a fost intodusă sau se menține numai față de unul dintre ei. Un alt exemplu este dat de reglementarea indivizibilității de către Codul de procedură penală, și anume că există indivizibilitate atunci când la săvârșirea unei infracțiuni au participat mai multe persoane.

Sar putea aduce contraargument legal art. 144 C. pen, care dispune că prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice. Așadar se poate afirma în baza acestui text că modalitățile de participare la comiterea unei infracțiuni consumate ori a unei tentative echivalează, fiecare în parte, cu săvârșirea acelei infracțiuni, reprezentând deci tot atâtea infracțiuni distincte, autonome, aflate în concurs.

Pe de lată parte articolul analizat poate primi și o altă semnificație. Plasat în afara capitolului consacrat participației el nu caracterizează și explică această instituție, ci doar arată care este sensul ce trebuie dat expresiei „săvârșirea unei infracțiuni”. În sens contrar, art. 23 care definește participația arată că participanți sunt persoanele care contribuie la săvârșirea faptei, deci fapta rămâne unică. Mai mult chiar, conform teoriei pluraliste complicele ar trebui pedepsit chiar dacă actele sale au rămas fără urmări, or, în sistemul legal în vigoare, complicitatea neurmată de executare nu se pedepsește. În concluzie nu se poate afirma că legiuitorul român a adoptat teoria complicității – delict distinct.

Dacă s-ar conferi caracter autonom actelor participanților s-ar ajunge și la alte dificultăți de aplicare a legii. În cazul în care un complice, după săvârșirea actului de complicitate, se alătură activității autorului și efectuează împreună cu el acte care fac parte din latura obiectivă a infracțiunii, ar reuni în persoana lui două infracțiuni distincte și s-ar aplica regulile concursului de infracțiuni.

Or, potrivit cadrului legal în vigoare pentru existența unui concurs sunt necesare cel puțin două fapte penale distincte, două conținuturi infracționale distincte, iar nu o singură latură obiectivă. Lipsa de independență a actelor de participație este dată și de situația nerealizării mandatului instigatorului. Astfel, dacă acesta a intenționat să participe prin determinare la săvârșirea unei tâlhării, iar autorul a săvârșit o infracțiune de aceeași natură, dar care nu reprezintă decât o parte din conținutul infracțiunii la care a fost instigat, și anume infracțiunea de furt, va răspunde ca participant la infracțiunea efectiv săvârșită.

Dar teza pluralistă ar crea probleme și în legătură cu prescripția și amnistia. Dacă actul de participare ar fi comis la un anumit moment iar cel de autorat la un altul, am vorbi de mai multe termene de prescripție determinate de momentele actelor de contribuție, fapt imposibil atâta timp cât art. 122 C. pen. arată că termenele de prescripție se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii, indiferent dacă fapta a fost comisă de o singură persoană sau în cooperare. Mai mult, art. 123 stabilește că întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei. La fel și în situația amnistiei.

Teoria clasică, potrivit căreia, în caz de participație există o singură infracțiune de care răspund toți cei care au contribuit la săvârșirea ei, domină doctrina penală și reprezintă fundamentul teoretic care stă la baza reglementării instituției participației în cele mai multe dintre codurile penale contemporane. Totuși legea penală română nu este consecventă tezei moniste în mod absolut. Astfel, reglementarea participației improprii reprezintă o abatere de la teoria unității de infracțiune din moment ce participanții răspund cu forme de vinovăție diferite.

În sens contrar se consideră că fapta rămâne unică în materialitatea ei întrucât s-a produs o singură urmare socialmente periculoasă, o singură modificare în câmpul relațiilor sociale, adică s-a încălcat aceeași relație socială ocrotită de norma penală. Tot în sprijinul tezei pluraliste, practica judiciară a decis că participanții la infracțiunea de pruncucidere (art. 177 C. pen.) nu vor răspunde pentru această infracțiune ci pentru infracțiunea de omor calificat (art. 174 raportat la 175 lit. d C. pen.).

De asemenea, o serie de infracțiuni reglementate în partea specială a Codului penal român sunt, în mod obiectiv și subiectiv, acte de participație (instigare sau complicitate) la alte infracțiuni: încercarea de a determina mărturia mincinoasă – art. 261, înlesnirea evadării – art. 270, proxenetismul – art. 329, tăinuirea – art. 221 și favorizarea – art. 264.

Cele două teorii se diferențiază, în principal prin felul de a privi în sine participația, dar ele ajung, pe căi diferite, la concluzii foarte apropiate, mai ales sub aspectul tratamentului juridic. În ambele situații există un element unic de referință – rezultatul ilicit produs – dar pedepsele ce se aplică participanților sunt diferite pentru fiecare, în raport cu aspectele obiective și subiective ale contribuției fiecăruia la săvârșirea faptei.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles