Churchil

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Churchil

Introducere

Dupã înfrângerea Franþei, în iunie 1940, Anglia a înfruntat singurã forþele Axei. Þãrile ocupate nu mai credeau într-o victorie a Aliaþilor. Era greu de înþeles cum ar fi putut armata britanicã, cu un efectiv redus, sã înfrunte formidabila forþã a Wehrmachtului, nemaiînvinsã pânã în acel moment.

Calea diplomaticã

Winston Churchill a acþionat pentru redresarea þãrii sale, reunind în cabinetul sãu, pentru a-i da mai multã forþã în faþa Parlamentului, pe toþi ºefii opoziþiei. La 19 mai, când trupele germane au ajuns la Sedan, Churchill realizeazã eventualul pericol la care era expusã Anglia, în cazul în care rezistenþa francezã ar fi cedat. Astfel, primul ministru face pregãtiri intense în vederea începerii bãtãliei Angliei: ordonã construirea unei serii întregi de fortificaþii pe coasta britanicã ºi concentreazã pe insulã toate avioanele disponibile ale Forþei Aeriene Regale (Royal Air Force- RAF).

Adolf Hitler spera sã încheie pacea cu Marea Britanie, pânã la 1 iunie. Însã negocierile de pace secrete cu Anglia nu au avut nici un rezultat. Astfel, la 2 iulie dictatorul german a ordonat generalilor sãi sã pregãteascã invazia Britaniei. Planul debarcãrii a primit denumirea de „Seelöwe” (Leul de Mare). Directiva nr. 16, de invazie, a fost semnatã la 16 iulie, Hitler menþionând cã „Pregãtirea întregii operaþii trebuie sã fie terminatã cãtre jumãtatea lunii august”.
Pe data de 19 iulie, înainte de stabilirea datei operaþiunii, Hitler, în cuvântarea þinutã cu ocazia victoriei în rãzboiul de vest, face un apel demagogic cãtre guvernul britanic, pentru gãsirea unei cãi de restabilire a pãcii. A doua zi, rãspunsul guvernului britanic a fost transmis de lordul William Halifax: „Germania va obþine pacea numai dacã va evacua toate teritoriile ocupate, va reinstaura toate libertãþile pe care le-a distrus ºi va da garanþii pentru viitor”.

Calea rãzboiului

ªefii de armatã a lui Hitler – Keitel, Halder ºi Jodl – au luat decizia de a trimite, înainte de toate, un corp expediþionar, o angajare directã cu forþa navalã britanicã fiind mult prea riscantã. Astfel Înaltul Comandament German deplaseazã pe Canalul Mânecii 40 de divizii, împãrþite în trei grupe. Armata terestrã hotãrãºte sã debarce pe un front de 300 de kilometri, pe þãrmul Angliei de Sud-Est. Însã Kriegsmarine (marina germanã), considerând imposibil transportul unui numãr atât de mare de oameni, opineazã pentru un front de 100 de kilometri. Astfel, datoritã unui conflict de opinii, Hitler a luat decizia ca invazia sã fie amânatã pânã când forþa aerianã britanicã va fi distrusã. Directiva 17, semnatã la 1 august 1940, menþiona începera acestei ofensive la 6 august ºi încheierea victorioasã la 21 septembrie.

Pe 12 august 1940, sub numele convenþional „Adlertag” (Ziua Vulturului), Luftwaffe (aviaþia germanã) dezlãnþuie bãtãlia aerianã contra Angliei. Luftwaffe ºi-a început bombardamentul asupra staþiilor radar, fabricilor de aeroplane ºi aeroporturilor britanice. În cursul celor 3 raiduri de lungã duratã, din acea zi, staþiile radar ºi aeroporturile au fost grav avariate, iar 13 avioane ale RAF au fost distruse. Însã Ziua Vulturului s-a încheiat, de asemenea, cu 46 avioane germane doborâte.

Atacul va fi urmat de raiduri zilnice asupra Angliei atingând punctul culminant în 7 ºi 15 septembrie.
Luftwaffe dispunea, pentru aceastã bãtãlie, de aproximativ 1200 de bombardiere (Stucka ºi Heinkel) ºi 734 de avioane de vânãtoare (Messerschmitt BF. 109 ºi ME. 110). Sub înalta comandã de Reichsmarschall a lui Göring, mareºalul Kesselring conducea de la Bruxelles Flota a 2-a aerianã, iar mareºalul Sperrle, de la Paris, Flota a 3-a.

RAF, comandatã de sir Hugh Dowding, avea 700 de avioane de vânãtoare ºi 471 de bombardiere. În ciuda inferioritãþii numerice, englezii deþineau avantajul de a fi mai aproape de propriile aeroporturi, pe când avioanele germane puteau survola cerul Angliei doar o jumãtate de orã înainte de a zbura înapoi la baze. RAF beneficia, de asemenea, de un sistem radar eficient precum ºi de informaþiile dobândite de agenþia de spionaj Ultra. Hugh Dowding, bazându-se pe avioanele de vânãtoare Hawker Hurricane ºi Supermarine Spitfire, superioare avioanelor inamice prin armament ºi mânuire, i-a cerut lui Churchill ca o forþã indispensabilã de minimum 52 de escadrile sã fie asiguratã pe întreg parcursul conflagraþiei.
« mai multe referate din Istorie