Caracterizarea personajului Niculaita Gropescu - Niculaita Minciuna

3x puncte

categorie: Romana

nota: 7.81

nivel: Liceu

Prin locuțiunea adjectivală (băiat) cu judecată se precizează înțelepciunea personajului, prin adjectivele blajin la vorbă și măsurat (în mișcări), blândețea, firea echilibrată, iar adjectivul reluat sfios (și nu știu cum să zic: dar sfios, ori prin urmare sfios) îl califică drept un copil timid. Autorul insistă pe această din urmă trăsătură, motivând prin aceasta, pe parcursul textului narativ, a[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Caracterizarea personajului Niculaita Gropescu - Niculaita Minciuna

Prin locuțiunea adjectivală (băiat) cu judecată se precizează înțelepciunea personajului, prin adjectivele blajin la vorbă și măsurat (în mișcări), blândețea, firea echilibrată, iar adjectivul reluat sfios (și nu știu cum să zic: dar sfios, ori prin urmare sfios) îl califică drept un copil timid. Autorul insistă pe această din urmă trăsătură, motivând prin aceasta, pe parcursul textului narativ, alte calități ale eroului.

Portretul personajului se constituie prin acumulare de trăsături. Modalitățile de caracterizare sunt cele specifice textului epic, respectiv cele directe (repere furnizate de autor, de către alte personaje, de personaj însuși) și cele indirecte (trăsăturile se desprind din acțiunile personajului, din gânduri, din mediul în care trăiește). Dimensiunile portretului sunt dominant morale, existând doar un detaliu folosit ca element de ordin fizic (să vezi pe domnul învățător că-i pune peste părul negru cununa de merișor.,.).

Ca reper temporal, naratorul selectează din biografia personajuŹlui perioada din copilărie a lui Niculăiță. Compozițional, fragmentul dat cuprinde trei secvențe distincte, prima dintre ele oprindu-se la ipostaza de elev a lui Niculăiță, cea de a doua, la relația lui cu tatăl său, iar cea din urmă, cu un caracter de fabulă, prezintă istoria unei posibile porecle date copilului.
Momentul premierii lui Niculăiță dezvăluie trăsăturile morale ale copilului. Este conștiincios, silitor, perseverent, cu foarte bune rezultate la învățătură, obținând în toți anii de școală primară premiul întâi.

Naratorul insistă pe reacțiilor martorilor la eveniment, părinți, autorități, consăteni. Din perspectiva acestor personaje, Niculăiță apare ca mândria și măgulirea părinților, oamenii din sat înconjurându-l cu dragoste și urându-i: Și la mai mare! Este evidentă bucuria părinților în momentele descrise de narator pe un ton admirativ: Că, de! nu e lucru puțin, în ziua de Sîmpietru, în școala împodobită cu flori, s-auzi că strigă colo: „Premiul întâi cu cunună *- Gropescu Niculae...".

Fiind apreciat pentru firea sa aplecată spre carte, Niculăiță nu este însă iertat pentru greșelile copilăriei, așa cum apar în viziunea tatălui său unele fapte săvârșite de el. Pentru cei din jur, el pare ca un copil ciudat, neînțeles, interiorizat, surprinzându-i pe ceilalți cu preocupările lui stranii. Atras de aspecte variate ale vieții, neînțelese de unii sau de alții, Niculăiță zăbovește deseori în fața viermilor de mătase sau observă zborul vreunei vietăți, uitând de treburile la care era pus.

Pentru caracterul lui curios și reflexiv este aspru sancționat de părinți, fie cu bătaie: De câte ori nu l-a urecheat tat-su..., De câte ori a fost trezit de arsura unei nuiele..., fie cu înjurături arsura unei nuiele însoțită de o înjurătură... fie - lucru care-1 durea cel mai mult - cu batjocură: Că încet și treptat a ajuns și la batjocură... TimidiŹtatea eroului nu înseamnă o lipsă de personalitate: Ceea ce era mai greu de răbdat era batjocura, neavând curajul să se apere.
Rememorând un moment din copilăria lui Niculăiță, care, prin formula inițială într-o zi, cum stătea pe un scăunel..., trimite parcă la un timp de poveste, naratorul repunctează indirect trăsături ale personajului, precum firea iscoditoare, permanenta dorință de a cunoaște, alimentate de o curiozitate fără margini. Este uimit de faptul că descoperă lucruri surprinzătoare și în lumea necuvântăŹtoarelor, de exemplu, strategia pisicii de a-și prinde prada, o vrăbiŹuță nevinovată, aceea de a o imita.

Impresionat de ceea ce văzuse, dorind să spună și altora, va plăti pentru aceasta cu o posibilă poreclă pe care un vecin inventiv și ironic, moș Grigore, i-o anticipează: Mă, o să-ți scornească lumea o poreclă. O să te pomenești odată cu unul: „Niculăiță Minciună" și așa o să rămâi... Este acuzat de minciună de același moș Grigore anulează istorisirea lui Niculăiță, prin apelul la experiența lui: Iaca, eu sunt de merg pe șaptezeci și patru de ani, dar pisică să facă așa din gât ca vrabia n-am auzit...
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.