Caracterizarea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal

3x puncte

categorie: Romana

nota: 7.96

nivel: Liceu

Referat despre Caracterizarea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal
Milostenia devine cheia de bolta pentru ca eroul sa-și primeasca destinul fabulos. Explicatia este conținută de text căci în același context Dumnezeu este calificat printr-un epitet din aceeași sfera semantică, antepus substantivului determinat (inversiune), cu scopul de a-l pune astfel în evidență; baba îi [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Caracterizarea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal

Referat despre Caracterizarea lui Harap Alb - caracterizarea personajului principal
Milostenia devine cheia de bolta pentru ca eroul sa-și primeasca destinul fabulos. Explicatia este conținută de text căci în același context Dumnezeu este calificat printr-un epitet din aceeași sfera semantică, antepus substantivului determinat (inversiune), cu scopul de a-l pune astfel în evidență; baba îi mulțumește tânăruli cu o urare “de unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți deie”. Acest context trebuie privit alături de virtutea supremă, milostenia, de care tocmai dăduse dovadă crăișorul.

Așadar, această calitate îl face asemănător creatorului suprem, de aceea va fi cel ales; milostenia e o calitate a conducătorilor umani sau divini, cu implicații directe: crăișorul este capabil de milostenie, deci nu își acordă un statut superior celor inferiori lui(batrâna este prezentată prin ochii acestuia drept “gârbovă și neputincioasă”), se consideră egal lor, ceea ce înseamnă că nu are conștiința rangului, ci conștiința valorilor umane, având discernământul esenței și aparenței, este lipsit de prejudecată, este sociabil, de unde formula familiară cu care i se adresează acesteia: “mătușă”, însoțită de o urare luată din zestrea tradiției de familie ca o formulă aforistică: “ține /…/ de la mine puțin și de la Dumnezeu mult.”

Despre “milă” va fi vorba și în discursul fetelor Împăratului Verde când îl admonestează pe Spân pentru comportamentul crud asupra slugii sale: “Dacă este că a lăsat Dumnezeu să fim mai mari peste alții, ar trebui să avem milă de dânșii că și ei, sărmanii sunt oameni!”. Fetele sunt educate să considere mila calitate esențială a conducătorilor.

Armele tatălui sunt ruginite, hainele vechi și ponosite, calul răpciugos și îmbătrânit, iar eroul trebuie să le reînoiască, să reactulizeze virtuțiile acestora ca ele să-și recapete eficacitatea. În acest mod, are loc o contaminare, prin preluarea puterii acestora: fiul preia puterile tatălui din tinerețe, depășind astfel proba legării de tradiție, prin acceptarea acesteia în prezent. Craiul apare în ipostaza de prim-formator al eroului, împărtășindu-i experiența sa de viață, prin donația elementelor ajutătoare și prin sfaturile de a se feri de omul roș și, mai ales, de cel spân. Acestea se vor dovedi esențiale pentru maturizarea crăișorului, care va trebui să treacă personal prin această experiență de viață.

Totodată este o lecție de curaj, o definiție a lui: căci curajul nu înseamnă suspendarea fricii în fața răului, ci tocmai înfruntarea răului. Bătrânul crai înfățișează atitudinea omului simplu care crede în pedagogia vieții „...în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi și de buni...”, fiind sugerată aici calitatea de formator a Răului,: răul nu este întâmplător și este inevitabil în viața omului, el provocând omul să se autodepășească, fiind și un termen de comparație pentru a deosebi binele de rău. Dar răul poate fi învins, nu se multiplică deoarece este infertil(asemenea Spânului).

În călătoria omului prin viață, destinul acestuia adesea se confirmă în funcție de întâmplările și oamenii ce-i apar în cale, pe neaștepatate. Astfel, Spânul iese înaintea fiului de crai de trei ori, folosind toate tertipurile spre a fi acceptat ca tovarăș de călătorie. Dacă la prima întâlnire Spânul i se adresează cu apelativul „voinice”, dându-i astfel un statut superior, cu intenția de a-l linguși, în a doua întâlnire adoptă un ton neutru, conferindu-i un statut egal, iar în a treia întâlnire reușește să se insereze în sufletul crăișorului, creându-i false nevoi și exagerând pericolele care îl pândesc; Spânul reușește să-i mineze încrederea în sine, să-l deconcentreze, să se simtă nesigur pe el.

Spânul are un portret moral structurat de o calitate esențială: cameleonismul. Fiind observator al psihologiei tânărului îl manipulează pe crăișor împotriva sa: în prima întâlnire cu viitoarea sa victimă, Spânul încearcă să-i creeze false nevoi, atitudine ce o va menține constant până la reușita din final; aici este lingușitor și politicos, oferindu-i-se slugă unui om aflat într-o posibilă primejdie: “în locurile aiestea e cam greu de călătorit singur; nu cumva sa-ți iasă vreo deihanie, ceva înainte și să îți scurteze cărările.” În a doua întâlnire se arată umil, un om bun și lipsit de noroc, înțelept, știind să citeze învățături în favoarea sa drept judecăți de valoare ale unei întregi comunități asupra calităților sale de excepție. Acum pare mai sigur pe el.

Blândețea din discursul său aparține celui sigur pe el, care poartă masca omului bun, dar lipsit de noroc, dorind să-și atragă compasiunea tânărului naiv, impresionabil la nevoia celuilalt, cu atât mai mult cu cât a sesizat lipsa lui de prejudecată, sociabilitatea și modestia datorită cărora intră în dialog cu ușurință cu oricine. Spânul devine insinuant; chiar jignitor: “cum te vad, sameni a avea său la rărunchi. De ce te scumpești pentru nimica toată și nu-ți iei o slugă vrednică…?”. Crăișorul nu sesizează viclenia experimentatului său interlocutor, deoarece âncă nu dă semne că și-ar pierde încrederea în sine, acceptând falsele nevoi ale spânului care știe că are de-a face cu o viță nobilă, un crai tentat în general să trăiască în confortul unei vieți ideale pentru omul comun, gata de a parvenu pe spinarea altuia.

Naiv și încrezător în vorbele lingușitoare și viclene ale Spânului, crăișorul încalcă interdicția tatălui, gestul său de acceptare aratând slăbiciunea, prin nesiguranță, necunoașterea firii oamenilor, lipsa de experiență, fapt ce-i provoacă o lungă suferință, feciorul devenind din prinț slugă supusă, iar Spânul, un impostor pretendent la tronul lui Verde Împărat.

Spânul ilustrează un punct de vedere complet diferit de tradiția în care trăiește familia crăișorului. Când fetele împăratului Verde îl ceartă pentru atitudinea lui nepotrivită față de sluga sa, aceasta motivează printr-un discurs inspirat de prejudecata condiției sociale: sluga e un “dobitoc” care trebuie ținut în frâu; condiția inferioară a slugii este destul motiv de a fi tratată cu dispreț și cruzime. Această lecție va fi preluată de Harap-Alb ca anti-model, considerând-o o experiență de la care va învăța cum nu trebuie să fie.

Față de Spân, Sfânta Duminică îi arată adevăratele modele de comportament pentru viitorul moștenitor la tron. “Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum ce e năcazul, dar până atunci mai rabdă, Harap-Alb, căci cu răbdarea îi frigi pielea…[Spânului]”.

De aici încolo, eroul va învăța ce înseamnă umilința și suferința. În acest stadiu al evoluției sale lipsa curajului, teama, nesiguranța apar ca fiind firești, întrucât ele constituie etape în procesul său de formare. Faptul că portretul său care se conturează la acest nivel cuprinde atât elemente pozitive, cât și elemente negative susține faptul că el este o personalitate în formare. Este un tânăr în formare, derutat de faptul că trece de la copilărie la maturitate‚ și se teme să crească. Specific vârstei adolescentine este neîncrederea în sine dar încrederea puerilă în ceilalți. Dezorientat de aceasta alege împotriva sa.

Prin jurământul făcut în fântână, Harap-Alb își dovedește loialitatea față de Spân, care va constitui pentru crăișor un antimodel de la care va învăța să nu fie inuman, crud și înfumurat. Semnificativ, jurământul simbolizează schimbul unei identități: dă condiția de crăișor pe condiția de Harap-Alb - o slugă albă. Numele primit rezumă cel mai bine condiția bivalentă a ființei umane, și a realității, în general:esență și aparență, spirit și materie. G. Călinescu observa naturalețea vorbirii personajelor, arătând similitudini cu vorbirea personajelor din Amintiri din copilărie.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles