Caracterizare - Ion

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.63

nivel: Gimnaziu

Considerat „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române” (Eugen Lovinesc), romanul „Ion” este primul roman publicat al lui Liviu Rebreanu. El deschide seria marilor romane din literatura română interbelică. Romanul, de inspirație rurală, prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale, în condițiile satului românesc din Ardea[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Caracterizare - Ion

Considerat „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române” (Eugen Lovinesc), romanul „Ion” este primul roman publicat al lui Liviu Rebreanu. El deschide seria marilor romane din literatura română interbelică. Romanul, de inspirație rurală, prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale, în condițiile satului românesc din Ardeal, la începutul secolului al XX-lea.
Acțiunea romanului se desfășoară pe mai multe planuri narative, având personaje numeroase. Specia literară privilegiază personajul, a cărui evoluție în plan psihologic constituie obiectul romanului. De aceea, el este construit dintr-un ansamblu de trăsături redate în mod direct (portret, biografie, stare civilă, statut social) și indirect (fapte, gesturi, atitudini, limbaj, raporturi cu alte personaje). Naratorul obiectiv și omniscient își lasă personajele să-și dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, consemnându-le atitudinile.

Ion este personajul titular și central din roman, dominând întreaga lume care se desfășoară în legătură cu el. Celelalte personaje principale (Ana, Baciu, Florica, George) gravitează în jurul său, punându-i în lumină trăsăturile, năzuințele.
Ion al Glanetașului se situează la intersecția mai multor tipologii realiste. Din punctul de vedere al categoriei sociale, el este tipul țăranului a cărui patimă pentru pământ izvorăște din convingerea că acesta îi susține demnitatea și valoarea în comunitate. Din punctul de vedere al categoriei morale, Ion este tipul arivistului fără scrupule morale, care folosește femeia ca mijloc de parvenire.

Personajul eponim al romanului este un țăran sărac ce dorește pământ. Încercarea disperată a lui Ion de a dobândi pământ nu mai poate fi privită, în aceste condiții, doar ca expresie a lăcomiei, ci mai ales ca expresie a dorinței de a scăpa de eticheta înjositoare de sărăntoc și de umilința de repeta soarta tatălui său,care se învârte pe lângă cei bogați „ca un câine la ușa bucătăriei”. Conștientizând organizarea socială, Ion înțelege și că toate calitățile sale nu sunt suficiente pentru a-i schimba statutul, așa că trebuie să găsească o modalitate de a se impune, ignorând atât sentimentele, cât și criteriul moral.
Personajul are, încă de la început, un statut foarte bine definit. Este prezentat ca unul dintre feciorii de frunte ai satului, îndrăgit de familia Herdelea pentru că de mic se arătase isteț la învățătură. Învățătorul reușește să-l convingă pe tatăl său să-l dea la școală, numai că băiatul, deși și-a impresionat profesorii, iubea mai mult munca pământului, așa că s-a întors acasă. Iubirea pământului l-a stăpânit de mic: „Veșnic i-a pizmuit pe cei bogați și veșnic s-a înverșunat într-o hotărâre pătimașă: trebuie să aibă pământu mult, trebuie !”. Pământul i-a fost drag ca o maă, îi plăcea să-l muncească, astfel portretul naratorului insistă mai ales asupra acestei pasiuni tulburătoare care-l stăpânește de mic.

Între ceilalți feciori este recunoscut ca un lider. Încă de la început are o structură de luptător, știe să-i stăpânească pe lăutari și pe tovarășii de petrecere și, de aceea, stârnește mânia lui George Bulbuc.
Caracterizat direct de către narator, ion este „iute și harnic ca mă-sa”, chipeș, voinic, dar sărac, din care cauză flăcăul simte dureros prăpastia dintre el și „bocotanii” satului, ca Vasile Baciu. Când acest personaj îl caracterizează direct, spunându-i ”fleandură, sărăntoc, hoț și tâlhar”, Ion se simte biciut, nu suportă ocara și reacționează violent.

Secvența cea mai elocventă se petrece „în pământuri”. Atunci este declanșat mecanismul fără întoarcere în care stă destinul flăcăului și a celor din jurul său. Ajuns la pământul său, Ion privește cu aviditate porumbiștile, holdelel, etc. Le simte vorbind, iar „glasul pământului pătrunde năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare, copleșindu-l”. Feciorul se simte mic și slab, umilit și înfricoșat în fața uriașului. Instinctul de posesiune a pământului și lăcomia care pune stăpânire pe el sunt motivate și de ipostaza pământului-ibovnică: „Îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbrățișeze hum(...). Întinse mâinile spre brazdele drepte, zgunțuroase și umede.”. Adoră și venerează pământul ca pe o zeitate: „Apoi încet, cucernic, fără să-și dea seama, se lăsă în genunchi, își coborâ fruntea și-și lipi buzele de pământul ud. Și-n sărutarea aceasta grăbită simți un fior rece, amețitor.”

Setea de pământ este trăsătura dominantă a personalității sale, făcând din el un personaj memorabil prin acea că întreaga sa energie este canalizată spre îndeplinirea scopului de a avea pământ. În acest sens, el își urzește cu meticulozitate și pricepere planul seducerii Anei deoarece ea avea „locuri și case și vite multe”. După ce o lasă însărcinată pe Ana, atitudinea lui ion este rece, distantă, cinică, refuză să vorbească cu ea și-i spune, disprețuitor, să-l trimită pe tatăl ei să discute. Când tratează problema cu Vasile Baciu, ion este „semț și cu nasul în vânt”, sfidător, conștient că deține controlul absolut asupra situației și că-l poate sili să-i dea pământul la care râvnise atâta. Când a luat-o pe Ana de soție, Ion s-a căsătorit, de fapt, cu pământurile ei, soția devenind o povară jalnică și incomodă.

Sinuciderea Anei nu-i trezește lui ion regrete sau conștiința vinovăției pentru că în Ana, iar apoi în Petrișor-fiul lor, nu vede altceva decât garanția proprității asupra pământului. După moartea soției sale, în Ion renaște pasiunea pentru Florica, ce era acum căsătorită cu George Bulbuc. El încearcă să o recucerească pe Florica, însă relația lor adulteră este descoperită de George care pregătește răzbunarea. Bărbatul înșelat își va ucide rivalul cu lovituri de sapă. În timpul agoniei, Ion devine una cu pământul mult râvnit.
Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, întrucât el se face vinovat de dezintegrare morală, răspunzător de viața Anei și a copilului lor, tulburând liniștea unui cămin și a unei întregi comunități. Moartea apare ca o unică soluție de ieșire din impasul în care ajunge destinul personajului.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.