Canale de transmisie a politii monetare in Romania

12 ianuarie 2010

!!! Textul de mai jos este doar un preview al referatului cu numele de mai sus. Pentru varianta printabila care poate sa contina imagini sau tabele apasa butonul de 'download' !!!

Referat despre Canale de transmisie a politii monetare in Romania
Pentru o mărime dată a ofertei de monedă:
unde:
MO - oferta de monedă,
MC - cererea de monedă,
M0 – mărimea dată,
se obţine următoarea ecuaţie a cererii macroeconomice:

Legătura de proporţionalitate directă, care, conform acestei teorii, există între modificările ofertei de monedă şi nivelul preţurilor, poate fi evidenţiată prin combinarea hiperbolei cu curba clasică a ofertei de monedă. După cum rezultă din figura de mai sus, pentru o ofertă de monedă dată, M0, există un nivel al preţurilor, P0, pentru care cererea macroeconomică este egală cu oferta corespunzătoare ocupării depline a mâinii de lucru, Ymax. Creşterea ofertei de monedă la nivelul M1 determină modificarea poziţiei curbei cererii şi creşterea preţurilor la nivelul P1.

Teoria cantitativă evidenţiază, aşadar, un mecanism de transmisie foarte simplu, în care creşterea ofertei de monedă se repercutează în mod direct asupra cererii macroeconomice. Este evident că descrierea pe care teoria cantitativă o face mecanismului de transmisie constituie o reprezentare corectă a realităţii doar în condiţiile în care cererea macroeconomică este determinată exclusiv de modificările ofertei de monedă, iar de ceilalţi factori determinanţi, cum ar fi, venitul real sau nivelul ratei dobânzii, se face abstracţie. Însă, în epoca care moneda era confecţionată din aur sau argint, iar în lume aveau încă loc noi descoperiri de zăcăminte de metale preţioase, descrierea respectivă a fost, fără îndoială, corectă.

Canalul de transmisie direct asupra cererii solvabile există şi în sistemele monetare bazate pe moneda-simbol. Acest canal se manifestă cu claritate în cazul în care statul îşi acoperă cheltuielile prin împrumuturi de la banca centrală. Într-adevăr, în această situaţie, banca centrală emite „monedă primară”, ceea ce, determină creşterea ofertei de monedă cu acelaşi ordin de mărime cu care cresc cheltuieilile statului. Relaţia respectivă este bine cunoscută şi nu necesită alte comentarii.

De fapt, toate perioadele de inflaţie majoră au fost cele în care banca centrală a finanţat cheltuielile statului, în special cele implicate de război. Se relevă, astfel, legătura stânsă care există între cererea macroeconomică şi oferta de monedă şi nu este surprinzător că un mare număr de studii empirice, efectuate în toată epoca modernă, confirmă relaţia postulată de teoria cantitativă între creşterea masei monetare şi inflaţie. Existenţa canalului de transmisie relevat de teoria cantitativă este problematică însă în condiţiile instituţionale actuale din majoritatea ţărilor industrializate, în care sistemele monetare se bazează pe moneda scripturală, iar finanţarea de către banca centrală a deficitului bugetului de stat este interzisă. Cu toate acestea, există numeroşi economişti care consideră că, într-o anumită formă, mecanismul respectiv funcţionează şi în economiile contemporane.

Orice creştere a ofertei de monedă din partea sistemului bancar se adaugă la capacitatea de cumpărare deja existentă a agenţilor economici, determinând creşterea cheltuielilor acestora. Ca urmare, consumul şi investiţiile vor creşte în aceiaşi proporţie, chiar dacă se admite că, momentan, datorită scăderii ratei dobânzii, investiţiile vor fi cele care vor demara primele. Consecinţa este creşterea preţurilor, ceea ce face ca rata reală a dobânzii să revină rapid la nivelul său anterior. Schematic, descrierea monetaristă a procesului de transmisie poate fi reprezentată ca în fig.

Schema monetaristă a procesului de transmisie
Notaţiile au următoarea semnificaţie:
M - oferta de monedă;
P1 - preţurilor activelor financiare;
P2 - preţurile bunurilor;
r - rata dobânzii;
I - investiţiile;
Y - venitul naţional nominal.

Rezultă că, în concepţia monetaristă, efectul favorabil al creşterii ofertei de monedă asupra venitului naţional este aparent şi momentan. Acest efect depinde în mod esenţial de factorii de producţie (capital, mână de lucru, resurse) şi de starea tehnologică. Pe de altă parte, există o rată a şomajului naturală, care decurge din comportamentul participanţilor la piaţa muncii, căci există un preţ de echilibru al acestei pieţe, aşa cum există un preţ de echilibru pe piaţa oricărui bun sau factor de producţie. Ca urmare, creşterea cererii macroeconomice, asociată cu creşterea ofertei de monedă mai rapid decât creşterea potenţialului economiei, nu poate fi decât un factor de inflaţie.

Aceast rezultat explică insistenţa monetariştilor asupra influenţei favorabile pe care o exercită asupra economiei o politică de creştere regulată şi anunţată a masei monetare, menită să diminueze anticipaţiile inflaţioniste ale agenţilor economici. O variantă a modelului monetarist decurge din aşa-numitul „efect-avere”. Conform acestui concept, modificarea cantităţii de monedă şi a ratei dobânzii acţionează asupra averii agenţilor economici, fie prin faptul că moneda este ea însăşi un activ, fie prin faptul că modificarea ratei dobânzii modifică valoarea tuturor activelor financiare. Se face ipoteza că agenţii economici încercă să menţină un anumit nivel al averilor lor, iar, ca urmare, se conchide că, sub influenţa factorului monetar, ei vor cheltui surplusul care le-a apărut, ori, dimpotrivă, îşi vor reduce cheltuielile din cauza reducerii patrimoniului.

Concepţia cantitativă clasică cu privire la mecanismul de transmisie este adoptată, de asemnea, în unele abordări teoretice foarte recente. De exemplu, aşa-numitele „modele cu generaţii imbricate” (overlapping generations models) demonstrează că rata de creştere economică echilibrată, corespunzătoare ocupării depline a mâinii de lucru, nu constituie o mărime obiectivă, formată în economia reală şi care se impune ca atare economiei monetare. Ca urmare, relaţia: este un caz particular, chiar şi din punct de vedere teoretic. Însă, în toate celelalte cazuri, influenţa monedei asupra creşterii economice, într-adevăr, se manifestă.

În relaţia (8), s-au folosit următoarele notaţii:
- rata de creştere a nivelului general al preţurilor (rata inflaţiei);
- rata de creştere a ofertei de monedă;
- rata de creştere economică echilibrată, corespunzătoare ocupării depline a mâinii de lucru.