Balada Miorita

7x puncte

categorie: Romana

nota: 8.64

nivel: Liceu

Înclinaţia spre creaţie şi spre frumos a poporului nostru s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, în toate domeniile şi în cele mai variate forme: în muzică, dans, prelucrarea materialelor, arhitectură, literatură. Cusăturile, broderiile, sculptura în lemn sau piatră, construcţiile, dansul popular şi altele, sunt tot atâtea căi de expr[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Balada Miorita

Înclinaţia spre creaţie şi spre frumos a poporului nostru s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, în toate domeniile şi în cele mai variate forme: în muzică, dans, prelucrarea materialelor, arhitectură, literatură. Cusăturile, broderiile, sculptura în lemn sau piatră, construcţiile, dansul popular şi altele, sunt tot atâtea căi de exprimare a gustului pentru frumos, armonie, eleganţă.
Acea formă a culturii populare al cărei mesaj se transmite cu ajutorul cuvântului alcătuieşte folclorul literar. Acesta este o adevărată sursă de cunoştere a obiceiurilor şi tradiţiilor, miturilor şi credinţelor străvechi, ca şi a înţelepciunii poporului nostru. Bogăţia tematică a folclorului literar reiese din multitudinea şi complexitatea speciilor literare.
De-a lungul timpului, creaţia folclorică, fie ea în versuri sau proză, a cunoscut şi dezvoltat numeroase specii: bocetul1, cântecul2, stigătura3, balada populară4, basmul5, snoava6 sau legenda7.
Din genul liric fac parte: doina (cu diferitele sale forme: de dor şi de dragoste, de jale şi revoltă, de haiducie, iobăgie, cătănie, înstrăinare, etc.); bocetul, cântecul de leagăn, cântecul satiric, strigăturile.
Genul epic - în versuri? - cuprinde: balada, sau cântecul bătrânesc, poezia obiceiurilor
(urări de Anul Nou sau versuri inspirate din momentele importante din viaţa omului cum sunt botezul, nunta, înmormântarea).
În proză, speciile cele mai răspândite sunt: basmul, snoava, legenda. Teatrul popular cuprinde jocurile minunate cu măşti (ţurca, brezaia, capra), iar mai târziu şi provenind din mediul intelectual.
Motive poetice care au dobândit o structură specific românească în folclorul nostru literar sunt: motivul doinei8 şi al dorului, motivul erotic al zburătorului, motivul comuniunii dintre om şi natură şi motivul jertfei zidirii.
Motivul zburătorului este amintit prima dată de Dimitrie Cantemir în opera sa ,,Descrierea Moldovei". Zburătorul este un simbol al trezirii primelor sentimente de dragoste. Acest motiv şi-a găsit un larg ecou în literatura scrisă la Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi alţii.
Despre valoarea şi preţuirea doinei de către poporul nostru grăieşte faptul că a fost creat un cântec depre cântec, o doină despre doină. Cântecul doinei are rolul de a mângâia in momente de restrişte, alteori numele doinei apare în refrenul diferitelor forme ale acestei bogate creaţii folclorice, ca în doina de dragoste.



Un cântec de leagăn din Transilvania vorbeşte despre geneza doinei, care pare a fi tot aşa veche ca şi cântecul de leagăn:
,,Doina din ce s-o făcut?
Dintr-o gură de mic prunc;
L-o lăsat maica dormind,
L-o aflat dină zicând..."
Dorul, sentiment complex şi greu de definit, cu o bogăţie de sensuri care fac intradustibil cuvântul în alte limbi, constituite, de asemenea, un motiv specific creaţiei lirice a poporului nostru. Cuvântul ,,dor" vine de la latinul ,,dolus" care înseamnă durere; dar nu semnifică numai dorinţă amestecată cu durere, ci o complexitate de sentimente în care se împletesc jalea cu iubirea, nostalgia şi durerea despărţirii cu amintirea unui trecut fericit, tristeţea şi aşteptarea chinuitoare, speranţa şi certitudinea fericirii. Motivul dorului e przent în aproape întreaga lirică populară. Se confundă cu persoana iubită şi se extinde asupra tuturor.
Motivul comuniunii dintre om şi natură este evidenţiat în mod special în baladele inspirate din lumea păstoritului. Aceasta ese o veche ocupaţie a populaţiei carpato-dunărene care a dat literaturii nostre o sursă de inspiraţie nemaipomenită. Dintre baladele inpirate din această lume extraordinară amintim: ,,Mioriţa", ,,Dolca", ,,Dobrişan", ,,Costea Ciobanul".
Motivul jertfei zidirii semnifică devotamentul adevăratului artist faţă de munca sa, capabil de a-şi sacrifica dragostea in cinstea operei sale. Balada se carecterizează prin împletirea măiestrită a liricului cu epicul şi darmaticul. Impresionează figura meşterului care se prăbuşeşte în urma sacrificiului pentru că aspira la crearea unei alte opere mult mai grandioasă şi mai măreaţă.
Balada sau cântecul bătrânesc este o specie a poeziei epice în care se povestesc întâmplări din trecut, cu personaje puţine şi acţiune scurtă. În funcţie de tema abordată baladele pot fi: pastorale, haiduceşti sau istorice; iar în funcţie de provenienţa acestora avem balade populare (cele cu autor anonim, transmise prin viu grai din generaţie în generaţie) şi balade culte (cele ale caror autori se cunosc, fiind compuse de către aceştia).
Prin tot ce au mai specific, creaţiile populare reprezintă sinteza experienţei de viaţă a românilor, răspunsul pe care, în sensibilitatea sa, omul simplu l-a dat de-a lungul timpului problemelor fundamentale ale existenţei. Aceste răspunsuri s-au concretizat în teme şi motive ca: bucuria vieţii şi a dorinţelor împlinite, zbuciumul iubirii, devotamentul în prietenie, durerea pierderii celor dragi, simţul nesupunerii şi răzvrătirea în faţa nedreptăţii.
Operele folclorice prezintă câteva trăsături comune: sunt anonime, colective, adică sunt transformate şi cizelate prin contribuţia mai multor indivizi talentaţi, care le-au îmbogăţit şi perfecţionat (astfel explicându-se numărul mare de variante ale unor creaţii), orale şi sincretice, adică sunt însoţite şi de alte forme artistice. Încă o trăsătură importantă este caracterul lor naţional şi unitar, deoarece sunt transmise pe tot cuprinsul ţării, într-o limbă curată, frumoasă şi clară, cu mici diferenţe regionale de la o zonă la alta, dar înţelese de toţi locuitorii plaiului românesc.
Prin tematică, prin modul de abordare a unor probleme fundamentale ale existenţei, prin frumuseţea limbajului, bogat în imagini artistice şi figuri de stil, creaţiile populare reprezintă un adevărat model de comunicare artistică, un bogat şi nesecat izvor de inspiraţie pentru poet sau scriitor.
Blada ,,Mioriţa" este capodopera folclorului literaturii române, George Călinescu considerând, alături de ,,Traian şi Dochia", ,,Zburătorul", ,,Meşterul Manole", unul dintre miturile fundamentale ale românilor. ,,Mioriţa" face parte din ciclul celor mai vechi producţii populare româneşti, numite de specialişti ,,repertoriul pastoresc". Mulţi oameni de seamă ai literaturii nostre s-au întrecut în scrieri despre această capodoperă, fiecare încercând să spună lucruri noi.
Gheorghe Vrabie - prefaţa studiului său despre ,,Moiriţa" - spune: ,,prin sinteza prezentă, autorul dorşte să orienteze studiile despre celebra poezie folclorică Mioriţa în altă diercţie, tot atât de importantă, dacă nu mai mult chiar, ca acele întreprinse asupra genezei, circulaţiei ori tipologiilor"9. Nu poate fi contrazis că perspectiva stilistică de judecare oferă importante în cucerirea universului de semne dintr-un textdat. După cum nu poate fi contrazisă nici convingerea unui autor că unghiul lui de abordare este cel mai bun posibil. Această trufie este proprie firii umane. Însă ,,direcţia" împotriva căreia îşi organizează Gheorghe Vrabie discursul, desemnată prin conceptele de geneză, circulaţie şi tipologie, pare să fie polemică, pe de o parte, deoarece are în vedere direct volumul lui Adrian Fochi, ,,Tipologie, circulaţie, geneză"10, al cărui titlu îl prezintă răsturnat.
O asemenea credinţă plină de trufie (subl. n., aceată lipsă de modestie poate afecta un studiu corect, o critică cinstită la adresa unei opere) exprimă şi Adrian Fochi în judecata punctului său de vedere: ,,Cu aceste exemple, introduse acum pentru prima dată în dezbaterea asupra Mioriţei sperăm să facem un mare pas înainte în descifrarea mai convingătoare a celebrului cântec"11. O altă părere despre bladă este aceea a Ştefaniei Micu: ,,Se ştie că <> este poate singutul corpus din lume cre exprimă existenţa pornind exclusiv de la problema morţii individului"12.
Balada a fost culeasă de Alecu Russo de la nişte păstori din munţii Vrancei, pe când se afla în exil la Soveja şi publicată de Vasile Alecsandri prima dată în ziarul ,,Bucovina", în 1850, apoi a inclus-o în volumul ,,Balade (Cântece bătrâneşti) adunate şi îndrepatate de Vasile Alecsandri", apoi în 1866 sub titlul ,,Poezii populare ale românilor".
În balada ,,Mioriţa" sunt perfect şi armonios îmbinate elemente lirice, epice şi dramatice. În structura baladei se disting două mari planuri, unul epic în cadrul căruia autorul anonim narează faptele şi construieşte personajele reale sau fabuloase, iar altul lirico-dramatic, ce se defineşte prin exprimarea gândurilor, sentimentelor şi prin atitudinea în faţa morţii, într-un dramatism impresionant. Prin ilustrarea mitului popular mioritic, se exprimă ideea că omul acceptă moartea ca pe un final firesc al vieţii, o concepţie filozofică străveche, ceea ce face ca balada să fie totodată un poem filozofic. De-a lungul timpului capodopera populară a cunoscut o largă răspândire în toate teritoriile locuite de români circulând în peste o mie de variante. Geneza ei se pierde în negura timpului şi ea este rezultatul procesului de transmitere pe cale oarlă al împletirii diferitelor teme şi motive folclorice.
Din tot numărul mare de variante, cea publicată de Vasile Alecsandri este cea mai densă în idei, dar şi cea mai realizată din punct de vedere artistic, prezentând, cu mijloace simple, o întreagă filosofie asupra vieţii şi a morţii, a întrebărilor legate de existenţa şi rostul omului în lume.
Subiectul baladei este destul de simplu. Trei ciobani coboară cu turmele de pe munte, mai la vale, unde clima este mai blândă. Doi dintre ei se sfătuiesc sa-l omoare pe cel de-al treilea, pentru ai-şi însuşi avutul lui. Planul este auzit de de o oiţă năzdrăvană, care-l împărtăşeşte stăpânului său. Acesta, la rândul lui, în eventualitatea că va muri, îi împărtăşeşte oiţei ultimele sale dorinţe. Pe această structură simplă şi deloc neobişnuită, geniul popular a ţesut o poveste fascinantă, în care amestecă mituri şi tradiţii stăvechi, credinţe, atitudini, dorinţe ale omului simplu.
,,Mioriţa" se compune din şase motive : motivul transhumanţei , motivul complotului , motivul mioarei năzdrăvane , motivul testamentului , motivul alegoriei moarţii ca nuntă şi motivul măicuţei bătrâne .
Primele vrsuri ale baladei au rolul de introducere în cadrul geografic în care vor avea loc evenimentele, descrierea cadrului natural:
,,Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,"
MOTIVUL TRANSHUMANŢEI:
Limbajul metaforic situează acţiunea într-un peisaj de munte, fără repere concrte şi, tocmai de aceea, îmbrăcat într-o aură fabuloasă. Este eternul plai românesc, alternanţa munte - deal - şes, expresie a armoniei reliefului şi a naturii. În următoarele versuri este sugerat momentul acţiunii plasat în timp:
,,Iată vin în cale,
Se cobor la vale"
Din acestea putem înţelege că totul se petrece într-o toamna târzie când ciobanii îşi coboară turmele de pe munte pentru iernat la o climă mai blândă. Astfel aflăm şi despre fenomenul srăvechi al transhumanţei13. În timpuri foarte vechi aceasta era singura cale de comunicare între cele trei provincii româneşti, căci oieritul avea legile lui, care nu ţineau seama de garniţe impuse cu de-a sila în vremuri nostalgice. După plasarea în spaţiu şi timp a acţiunii cititorului îi sunt prezentate personajele:
,,Trei turme de miei
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean"
Simţul unităţii naţinale, conştiinţa faptului că românii sunt o singură naţie, l-a determinat pe creatorul popular să-i înfăţişeze pe cei trei ciobani ca reprezentanţi ai celor trei provincii, Moldova, Transilvania.
MOTIVUL COMPLOTULUI:
În continuare ne este prezentată intriga baladei prin versurile:
,,Iar cel ungurean
Şi cu cel vrâncean,
Mări, se vorbiră
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel modovean"
Sunt precizate şi cauzele omorului, care sunt de natură economică:
,,Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţeţi
Şi cai învăţaţi
Şi câni mai bărbaţi!"
Aşadar, averea baciului molovean stârneşte invidia şi lăcomia celor doi. Cuvântul ,,ortoman" folosit în text este extrem de vechi şi indică bogăţia în bani a baciului. Cuvântul s-a mai păstrat în zilele noastre într-o singură expresie: ,,a da orul popii", percepută cu sensul de a deceda, a muri. La origine, expresia înseamna ,,a da bănuţul preotului la moarte", drept vamă a trecerii spre lumea de dincolo, căci ort înseamnă bănuţ, monedă. Obiceiul actual, prin care mortului i se pune un ban în mână, îndreptăţeşte această interpretare. El constituie, de aceea, şi o dovadă a vechimii baladei. În afară de bani mai mulţi, baciul moldovean avea şi animale mai pricepute la rosturile turmei, (,,cai învăţaţi") şi mai curajoase (,,câni mai bărbaţi"). complotul celor doi se petrece ,,pe l-apus de soare", pentru a îndepărta orice bănuială în semiîntunericul înserării. El distruge întreaga armonie şi seninătate, întregul echilibru al secvenţei anterioare. Folosirea dativului etic ,,să mi-l omoare" este o marcă a participării afective a creatorului popular la acţiune.
MOTIVUL MIOAREI:
În acest punct intervine fantasticul în această creaţie. Pentru început ciobănaşul moldovean observă o anomalie în comportamentul mioarei:
,,De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place".
Neliniştea, zbuciumul ei au puteri prevestitoare, atrăgând atenţia baciului :
,,Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?"
Autorul anonim personifică mioara, făcând din ea un personaj fabulos, cu puteri ocrotitoare. Dialogul ei cu stăpânul este presărat cu diminutive reliefând reciprocitatea sentimentelor, gingăşia simţirii, dar şi comuniunea om-animal, om-natură. Aducându-i stăpânului său la cunoştinţă hotărârea celor doi, ea îl sfătuieşte să-şi ia numite măsuri de precauţie pentru a se proteja:
,,Drăguţule bace
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi unbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă şi-un câne,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc."
Aşadar, el ar trebui să-şi mute turma la o parte de a celor doi pentru a fi cât mai departe de ei şi să-şi ia lângă el cel mai credincios câine pentru a fi păzit şi apărat.
Până aici, balada are un carecter epic, deoarece accentul cade pe întâmplări şi personaje. Cititorul s-ar putea aştepta la confruntarea dintre ciobani. Dar tocmai aici genialul creator anonim converteşte epicul în lirism pur, căci asistăm în continuare la exprimarea ultimelor dorinţe ale ciobanului într-un admirabil monolog liric, unic în toată literatura noastră populară.




MOTIVUL TESTAMENTULUI:
Aceasta este partea cea mai amplă a baladei, în care se concentrează întregul ei sens filozofic. Lirismul are ca suport ipoteza morţii:
,,Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
În câmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape,
Aice pe-aproape,"
Prin intermediul oiţei năzdrăvane, ciobanul le adresează celor doi tovarăşi rugămintea de a fi îngropat creştineşte, în apropierea stânei. Rugămintea de a fi îngropat chiar de posibilii săi asasini este motivată de situaţia aparte a ciobănaşului mildovean: în singurătatea muntelui, el apelează la unicele fiinţe omeneşti care i-ar putea fi în preajmă în momentul morţii, cerându-le să împlinească ceea ce era necesar, potrivit normelor unei existenţe bazate pe tradiţii străvechi, cu putere de lege. Deşi ştie că aceştia au gânduri ucigaşe, el îi socoteşte capbili să se conformeze unei prescripţii morale adânc înrădăcinate în tradiţia poporului român; ciobănaşul îşi dovedeşte astfel superioritatea fată de ceilalţi doi prin tărie morală şi demnitate. Locul şi obiectele îngropării dovedesc ataşamentul ciobănaşului faţă de profesie, dorinţa de a rămâne în locurile şi alîturi de fiinţele pe care le-a iubit în timpul vieţii:
,,În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii,
Să-mi aud cânii."









El ar vrea să-i fie puse la cap cele trei fluiere: de fag, de os şi de soc, obiecte nedespărţite, care i-au alinat dorul inimii tinere în momentele de singurătate, prin viersul lor ,,duios" sau ,,cu foc". Prin intermediul fluierelor, va putea ţine legătura cu turma chir şi după morte:
,,Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieraş de os,
Mult zice duios!
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul cand a bate
Prin ele-a răzbate,
Ş-oile s-or strânge
Pe mine m-or plange
Cu lacrimi de sânge!"
De la oiţele sale, ciobănaşul aşteaptă îmlinirea altui ritual, cel al bocetului, care presupune implicaţii sufleteşti şi pe care nu-l mai putea pretinde posibililor asasini. Metafora ,,lacrimi de sânge" este sugestivă pentru suferinţa oilor. Ele nu mai au statutul de simple necuvântătoare, ci sunt tovarăşe ale ciobănaşului, legate de aceste prin sentimente puternice de afecţiune. Regăsim aici şi ideea participării naturii la drama existenţei umane.
MOTIVUL ALEGORIEI MORTE-NUNTĂ
Testamentul, constituit pe baza relaţiei uman-natural, este realizat la nivelul artistic cu ajutorul alegoriei moarte-nuntă. Prezentarea morţii sub forma unui
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT

Nu ai gasit ce cautai? Incearca atunci pe

Click aici
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.