Arivistul

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.78

nivel: Gimnaziu

Tipul arivistului este întruchipat în literatura universală de personajele lui Stendahl (Julien Sorel), Balzac (Rastignac) sau Dickens (Uriah Heep). Deși figuri de ariviști apar sporadic și în literatura mai veche, tipul ca atare se constituie cu deosebire în proza și dramaturgia secolului al XIX-lea, faptul datorându-se condițiilor sociale favorabile care deschid drumul parvenirii unor oameni ene[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Arivistul

Tipul arivistului este întruchipat în literatura universală de personajele lui Stendahl (Julien Sorel), Balzac (Rastignac) sau Dickens (Uriah Heep). Deși figuri de ariviști apar sporadic și în literatura mai veche, tipul ca atare se constituie cu deosebire în proza și dramaturgia secolului al XIX-lea, faptul datorându-se condițiilor sociale favorabile care deschid drumul parvenirii unor oameni energici, întreprinzători și de obicei lipsiți de scrupule, care reușesc să dobândească averi și un statut social superior celei de la care au pornit.

Aceștia sunt ariviștii, al căror nume generic provine de la verbul din limba franceză „arriver”, care înseamnă „a ajunge”. Dacă ariviștii sunt cei care se străduiesc să urce scara socială, odată ajunși la țintă ei devin parveniți. În literatura română, arivistul i-a preocupat pe mulți dintre scriitorii noștri de marcă, aceștia creând prin măiestria condeiului lor personaje de o certă valoare literară, cum ar fi: Stănică Rațiu (George Călinescu, Enigma Otiliei), Dinu Păturică (Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi), Tănase Scatiu (Duiliu Zamfirescu, Viața la țară), Lică Trubadurul (Hortensia Papadad-Bengescu, Concert din muzică de Bach), Gore Pirgu (Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche) sau Stavrache (Ion Luca Caragiale, În vreme de război).

Primul aspect pe care îl vom urmări în caracterizarea acestor personaje este situația materială în care se găsește arivistul de-a lungul operei. Astfel Tănase Scatiu este încă de la începutul romanului arendașul îmbogățit: avea casele cele mai frumoase din târg, cumpărate de ocazie de la un boier scăpătat, fiind și deputat în două legislaturi și ales pentru a treia la Senat.

Având spatele asigurat acțiunile sale ulterioare vor pune în evidență caracterul său odios. Acest caracter este pedepsit în final prin uciderea sa de către țărani. Un alt personaj care moare în final este Dinu Păturică, care și-a găsit sfârșitul într-o ocnă părăsită. Păturică este genul de persoană care încearcă de-a lungul întregului roman să urce o nouă treaptă pe scara parvenirii.

Astfel la început el era „îmbrăcat cu un anteriu de șamagea rupt în spate”, fapt care vorbește de la sine de sărăcia sa, însă de la camera de ciubucciu care avea un pat de scânduri și o pătură, el trece la camera de vătaf care are „două pături turcești peste care puse saltele de lână acoperite cu chilimuri de Idirne, pe perete atârnă un covor de Brussa”.

Dând dovadă de o ambiție nemăsurată, el visează, după ce obține rangul de mare stolnic și „funcțiunea isprăvniciei de străini”, să ajungă până în vârful piramidei sociale, căci ce folos ar fi avut avuția pentru dânsul, dacă i-ar fi lipsit acea pozițiune socială, care ar fi putut să-i deschidă ușile boierilor celor mari și să-l facă egal cu dânșii”. Orgoliul și vanitatea nemăsurată îl fac să viseze obținerea puterii politice, a celor mai multe demnități ale țării, râvnind, mânat de aspirațiile sale nelimitate, la funcția de caimacan al Craiovei și chiar să fie domn.

În opoziție cu cei doi se află Stănică Rațiu și Lică Trubadurul a căror efort de parvenire este recompensat doar în final. Stănică este un avocat fără procese, a cărui energie, febrilitate nu se consumă în muncă, el circulă în deferite medii, află, știe totul, așteaptă „ceva” care să-i modifice modul de viață peste noapte, să-l îmbogățească.

Acest „ceva” care îi va modifica existența îl întrezărește în averea moșului Costache, căruia furându-i banii îi provoacă moartea fără să aibă vreo remușcare. Văzându-se om înstărit el intră în politică este chiar prefect într-o scurtă guvernare, deținând și un Block-haus pe bulevardul Take-Ionescu.

Lică la rândul lui deși are unele încercări de parvenire încă din timpul războiului, când lucrând la serviciul de aprovizionare colaborează fără scrupule cu inamicul, își începe ascensiunea odată cu angajarea sa de către Ada Razu ca muncitor pentru grajdurile sale cu cai de rasă. Astfel el devine de la băiatul „nostim”, umil și obraznic, cu aerul unui „țângău”, „domnul bine ca la cinematograf”, gentlemenul în haine negre, viitorul candidat al unei fracțiuni politice conservatoare la deputăția Bihorului, snobul care își schimbă chiar și numele în Basile Petresco, nume adaptat noii poziții sociale pe care o deținea.

Pirgu care este gratulat cu epitete ca „potaie măruntă”, „fiară spurcată”, căruia de școlar îi plăcea să-și ducă prietenii la femei bolnave, bucurându-se cu „închipuire drăcească nesecată”, este un tip care are în sânge dorul vieții de dezmățare țigănească. Cu toate acestea în final, în timp ce craii decad, el înflorește devine „de mai multe ori milionar, însurat cu zestre și despărțit cu filodormă”, ajunge apoi prefect, deputat, senator, ministru plenipotențiar, prezidând o subcomisie de cooperare intelectuală la „Liga Națiunilor”.

Un caz special este acela al lui Stavrache care moștenește încă de la început averea fratelui său, preotul Iancu din Podeni, plecat pe front pentru a scăpa de urmărire, fiind căpitanul unei bande de hoți. Stavrache nu se luptă pentru a se îmbogății, însă odată îmbogățit el devine obsedat de avere, încercând cu orice preț să o păstreze.

Un mijloc important de parvenire, utilizat de toți cu excepția lui Stavrache, îl constituie căsătoria sau legăturile amoroase din interes. Astfel Dinu Păturică atinge o nouă etapă în ascensiunea sa, aliindu-se cu chera Duduca, stăpână pe „arsenalul vicleniilor femeiești”, iubind „luxul cu deosebire” și împreună pun la cale ruinarea sistematică a postelnicului.

Pe de altă parte Tănase Scatiu, arendașul îmbogățit, dornic să-și facă un nume se căsătorește cu Tincuța, intrând în familia Comăneștenilor, fapt ce îi dă un sentiment de mândrie și demnitate că aparține unei familii vechi, boierești. Ipocrizia sa este înfățișată la înmormântarea Tincuței când cu „ochii roșii” și îmbrățișând un comportament teatral încearcă să le dovedească oamenilor ce mult și-a iubit soția.

Asocierea lui Pirgu cu Pena Corcodușa, care avea ca îndeletnicire să scalde morții, nu este neapărat un mijloc de parvenire, ea accentuând doar cercurile în care se învârte viitorul om politic și milionar. Din punct de vedere al ponderii pe care o joacă femeia în destinul arivistului, putem spune că Lică Trubadurul este personajul care profită cel mai mult, el începându-și și susținându-și ascensiunea prin legătura sa cu Ada Razu.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles