Arhitectura unui calculator
categorie: Informatica
nota: 8.03
nivel: Facultate
Programele de calculator sunt seturi de instrucţiuni scrise prin intermediul unui limbaj de programare ce transcriu un algoritm.
Limbajul de programare este un limbaj accesibil atâ[...]
Preview referat: Arhitectura unui calculator
Programele de calculator sunt seturi de instrucţiuni scrise prin intermediul unui limbaj de programare ce transcriu un algoritm.
Limbajul de programare este un limbaj accesibil atât operatorului uman cât şi echipamentului tehnic.
Un algoritm este o metodă de rezolvare a unei probleme printr-un număr finit de paşi.
Un pas este o operaţie ce poate fi efectuată de către un operator.
Datele sunt informaţiile trecute pe un suport.
Configuraţia unui sistem este lista componentelor acelui sistem.
Arhitectura unui sistem este configuraţia împreună cu relaţiile dintre elemente.
Un sistem de calcul este un ansamblu de doua componente:
o HARDWARE - este un termen care acoperă totalitatea componentelor electronice si mecanice ale sistemului de calcul ( partea fizica);
o SOFTWARE - este un termen care acoperă totalitatea programelor utilizate intr-un sistem de calcul. În cadrul componentei software se distinge un element care asigură interconectarea tuturor componentelor sistemului de calcul, transformându-le într-o entitate - calculatorul si care asigură si interconectarea acestuia cu mediul exterior. Acest element software se numeşte sistem de operare.
COMPONENTELE HARDWARE
Hardul fundamental al unui PC este compus din 8 elemente majore:
o Placa de bază - reprezinta suportul fizic şi logic pentru celelalte componente, fiind componenta hardware ce asigură interconectarea fizică a tuturor elementelor din configuraţia unui sistem de calcul;
o Microprocesorul - la majoritatea calculatoarelor actuale, acesta este un microprocesor INTEL, sau unul dintre procesoarele compatibile INTEL produse de alte companii;
o Set de echipamente intrare/iesire - incluzând tastatura, mouse, scanner, CD-ROM sau cititoare de cod de bare ca dispozitive de intrare. Cele mai uzuale echipamente de ieşire sunt imprimantele si monitoarele;
o Un set compus din memoria rapidă si dispozitive de stocare mai lente - pentru a salva si regăsi date si programe;
o O magistrală / set de magistrale - cu rolul de a conecta microprocesorul la memorie sau la adaptoarele care fac posibilă atasarea altor dispozitive prin porturile sau conectorii lor de extensie. Magistralele pot fi gandite ca nişte autostrăzi electronice care interconectează componentele hard ale unui PC;
o Set de adaptoare - care permit microprocesorului să controleze şi să comunice cu echipamentele I / O şi de stocare. Aceste adaptoare sunt ansambluri de circuite care se ataşeaza magistralelor sistemului si care convertesc fiecare magistrala într-un port de interfaţa care acceptă conectarea anumitor echipamente I / O. De exemplu, un adaptor de port serial se conectează la o magistrală a calculatorului şi se creaza un port COM ( de comunicare ) la care poate fi conectat un modem. Adaptorul este deci puntea de legatură între magistralele calculatorului şi dispozitivele care trebuie conectate la el;
o Porturile - sunt interfeţe hard ( conectori fizici ) care permit ca în timpul fabricaţiei sau mai târziu să poată fi ataşată la magistralele calculatorului o gamă larga de adaptoare;
o Dispozitive de stocare lente - unde datele si programele sunt păstrate pe termen lung. Acestea includ medii de stocare nevolatile ( magnetice sau optice ) ca, de exemplu, CD-URI si dischete.
« mai multe referate din Informatica