Argumentare - La tiganci

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.74

nivel: Liceu

Întâlnit încă din secolul trecut (în proza eminesciană și în unele nuvele ale lui Caragiale), proza fantastică își are în Mircea Eliade pe cel mai important scriitor din proza românească modernă. Temele și motivele principale au ca punct de plecare miturile, relatia dintre sacru și profan, ieșirea din timp, geografia sacră, misterul și magia.
Nuvela „La țigănci” de Mircea Eliade[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Argumentare - La tiganci

Întâlnit încă din secolul trecut (în proza eminesciană și în unele nuvele ale lui Caragiale), proza fantastică își are în Mircea Eliade pe cel mai important scriitor din proza românească modernă. Temele și motivele principale au ca punct de plecare miturile, relatia dintre sacru și profan, ieșirea din timp, geografia sacră, misterul și magia.
Nuvela „La țigănci” de Mircea Eliade datează din timpul când Eliade se afla la Paris(1959) și a foat publicată într-un volum cu același titlu în anul 1969. Ea marchează începutul unei noi etape în creația literară a lui M. Eliade, în descendența fantasticului filozofico-mitic eminescian.

Tema nuvelei se precizează pornind chiar de la titlu. Întâmplările redau tema ieșirii din timpul istoric, linear, ireversibil și a trecerii în timpul mitic, repetitiv. Ca teme secundare apar erosul, moartea, memoria, uitarea, frica. Ca motive apar: căldura, timpul, călătoria, umbra, grădina, cartea, cifra 3, cifra 7, dansul, bătrâna, birjarul, draperia, cafeaua, visul, labirintul, crinul.
Discursul epic se deschide în stilul prozei tradiționaliste, printr-o narațiune realistă. Aici se fixează reperele spațio-temporale și se introduc unele personaje, inclusiv protagonistul.

Lumea descrisă este Bucureștiul interbelic sub caniculă. Acest cadrul spațial nu pare să prevestească nimic deosebit. Această realitate este dublată însă de un plan secund, astfel că o serie de imagini și cuvinte primesc caracter premonitoriu: căldura, discuția despre misteriosul colonel Lawrance al Arabiei, discuția cu taxatorul, amintirea că și-a uitat partiturile, etc.
Acest incipit realist poate da cititorului sentimentul unei lumi obișnuite, stabile.
În arșița zilei apare apoi grădina țigăncilor ca o oază ispititoare într-o lume contopită de căldură. Căldura devine resortul acțiunii următoare, iar casa țigăncilor cu dubla ei semnificație apare ca un spațiu în care se poate întâmpla un miracol. La aceasta se adaugă pierderea partiturilor, astfel că cele două elemente determină toată aventura ciudată a eroului. Treptat, Gavrilescu e cuprins de o amnezie bizară căreia caută să-i facă față.

Efortul memoriei îi deschide o breșă temporală spre trecutul de la Charlottenburg „Dar se simțea obosit, istovit și se lăsă să cadă pe bancă în plin soare...’Un mic efort, Gavrilescule, un mic efort de memorie. Undeva pe o bancă, fără un ban în buzunar’”. Din momentul când coboară din tramvai, totul se petrece în contratimp, fapt sugerat de exclamația lui Gavrilescu: „prea târziu”.

Intrarea lui Gavrilescu în spațiul grădinii reprezintă o ieșire din profan și o pătrundere în sacru. Trecerea este mediată de una dintre țigănci pentru că Gavrilescu nu este un inițiat, nu cunoaște calea prin care un om poate pătrunde în mister. Locul în care ajunge Gavrilescu arată, de la început, câteva semne ciudate. Mai întâi, intră într-o odaie cu lumină scăzută, filtrată în albastru și verde prin ferestre. Atmosfera se încarcp treptat de ciudățenii, locul pare situat într-o altă durată temporală față de timpul orașului, lucru sugerat de bătrâna care îi iese înainte: „Nu e grabă, spuse bătrâna, avem timp, nu e nici trei.”. Cifra simbolizează un moment de perfecțiune a timpului sau un alt fel de timp, nemăsurat de acele ceasornicului. „Atunci să știi că iar a stat ceasul, șopti bătrâna, căzând din nou pe gânduri.”.

Așadar, în acest spațiu, ceasornicul nu mai reprezintă un instrument capabil să arate cum trece timpul.
Bordeiul în care este dus mai întâi Gavrilescu, după c a plătit un fel de „vamă”, poate simboliza în sens arhaic un loc în care se desfășoară inițierea. Ajuns aici, Gavrilescu uită existența din afară, dar intră într-o stare în care, deodată, amintirile devin foarte vii, deschizându-i privirea către trecut. Memoria vie îi dă posibilitatea să se întoarcă în vremea tinereții, rămasă pentru el ca o lume fericită grație întâlnirii cu Hildegard: „...în acea clipă se simți deodată fericit, parcă ar fi fost din nou tânăr, și toată lumea ar fi fost a lui, și Hildegard ar fi fost a lui...”

După 20 de ani de rătăcire, grație memoriei, își poate reface destinul alături de Hildegard. Este interesant că schimbarea destinului în tinerețe și revenirea la acel destin stă sub semnul unei călduri ciudate, simbolizând combustia care marchează orice modificare profundă a lucrurilor.
În bordei, Gavrilescu participă la un ritual magic, cu sens inițiatic, sub forma unui joc de ghicit țiganca din grupul a trei fete tinere care ar putea simboliza ursitoarele sau parcele. Ratează proba, rămânând un neștiutor după cum se justifică: „...nu înțeleg ce vreți să spuneți.”.Ratând această inițiere, Gavrilescu este condamnat să rătăcească în spațiul labirintic al bordeiului, rătăcire echivalentă cu viața sa ratată de până atunci.

Un lucru sugestiv e reprezentat în poveste de setea care îl stăpânește pe Gavrilescu. El nici nu ține seama de sfatul de a nu bea prea multă cafea, iar apoi își potolește setea cu apă. Setea lui Gavrilescu poate simboliza suferința ce definește condiția umană. Potolindu-și setea, Gavrilescu depășește această condiție, nu întâmplător momentul este legat de ajungerea într-un alt spațiu. Experiența sa poate însemna o alunecare în moarte, fapt sugerat prin draperia care îl înfășoară ca un giulgiu.
Continuând pe acest fir, cafeaua simbolizează „apa moartă”, motiv prezent și în basmele populare și se leagă de somnul în care cade Gavrilescu după ce este învârtit în hora fetelor. A nu dormi înseamnă a rămâne treaz în lumea spiritelor. Gavrilescu nu are această putere, astfel că somnul său simbolizează ignoranța sau chiar moartea.

După ce iese de la țigănci, starea lui de confuzie devine tot mai presantă, culminând cu momentul când află că însăși Elsa a plecat demult în Germania, crezându-l mort. Concluzia lui Gavrilescu mărturisește sentimentul său de derută: „...se petrec lucruri ciudate în țara asta...”. Revenit la țigănci, Gavrilescu este recunoscut, evenimentele se reiau, iar apoi o găsește în a șaptea cameră pe Hildegard. Călătorește cu ea în luntrea lui haron spre misteriosul loc „La pădure”.
Această ultimă călătorie poate însemna o inițiere în moarte, începe cu abandonarea stării de veghe și continuă cu intrarea într-o stare de visare ca într-un preludiu al morții. Acesta e un moment de refacere a unui cuplu ratat care își împlinește destinul abia acum, după moarte.

Perspectiva narativă se bazează pe narațiunea la pers a IIIa care sporește ambiguitatea întâmplărilor. Unghiul obiectiv, impersonal al naratorului nu rămâne constant, ci se contaminează pe alocuri cu unghiul personajului de la care preia o anumită stare de surprindere și de teamă. Se observă că prin prezența secvențelor dialogate, scriitorul dă prioritate personajelor conturate prin intermediul vorbirii directe.

În expresie gramaticală, titlul este un indice de spațiu, destul de inexpresiv la prima vedere. Pus în relație cu povestea, se deschid o serie de conotații ale titlului. În primul rând, are un sens din perspectivă profană, sugerat la început, unde oamenii vorbesc de casa țigăncilor ca despre un loc al plăcerilor. În context, cuvântul „bordei” atrage cuvântul „bordel” cu toate semnificațiile sale. Din perspectivă sacră, denumește un spațiu al hierofaniei deoarece reprezintă o lume diferită de cea reală, a inițierii și a inițiaților.
Nuvela este realizată prin tehnica epicului dublu. Narațiunea este realizată prin înlănțuirea celor opt episoade, care ar marca un număr simetric de intrări și ieșiri sau de treceri ale personajului de la o existență la alta, din planul real în planul ireal. Astfel că episodul 1 reprezintă planul real; episoadele 2, 3, 4 reprezintă planul ireal; episoadele 5, 6, 7 reprezintă planul real, iar episodul 8 reprezintă planul ireal. Realul apare configurat prin lumea bucureșteană a începutului de secol XX, iar irealul prin grădina cu nucii foșnitori, bordeiul și casa cea mare a țigăncilor. Pendularea protagonistului între real și ireal redă un itinerar spiritual: de la profan la sacru, de la viață la moarte.

Personajul principal este un ins banal, ratat, tipul antieroului din proza modernă. Portretul personajului se conturează în prmiul episod, prin autocaracterizarea devenită laitmotiv în episoadele următoare: „Pentru păcatele mele sunt profesor de pian.(...) Eu am o fire de artist.” Atitudinea personajului este redată, în mod realist, prin dialog, monolog interior și gesturi.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles