Argumentare - Fantana dintre plopi

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.70

nivel: Gimnaziu

Realizat prin tehnica povestirii în ramă, volumul este, după cum spune și G. Călinescu, „un fel de în care câțiva obișnuiți ai unui han spun anecdote”.
Dincolo de grupajul celor nouă narațiuni, reunite într-o narațiune-cadru, ceea ce dă unitate structurii, este o temă centrală prefigurată din primele rânduri ale cărții și accentuată treptat până la final, unde se sug[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Argumentare - Fantana dintre plopi

Realizat prin tehnica povestirii în ramă, volumul este, după cum spune și G. Călinescu, „un fel de în care câțiva obișnuiți ai unui han spun anecdote”.
Dincolo de grupajul celor nouă narațiuni, reunite într-o narațiune-cadru, ceea ce dă unitate structurii, este o temă centrală prefigurată din primele rânduri ale cărții și accentuată treptat până la final, unde se sugerează că povestirea este fără sfârșit.

Prezența structurii de povestire în ramă atrage multiplicarea vocilor narative. Mai întâi, apare un narator fără nume, ca voce a scriitorului integrat grupului de la han și recunoscut de ceilalți ca aparținând acestei comunități speciale. Prezența sa este marcată în text prin persoana I a verbelor și a pronumelor care susțin subiectivitatea relatării. Totodată, perspectiva lui narativă se bazează pe o omnisciență limitată, prin deschiderea căreia el evocă timpurile depărtate, legându-le de timpul narațiunii sale. Pe parcurs, acest narator devine ascultător, iar la final reia rolul de a unifica cele 9 istorisiri. Rând pe rând, se integrează în spațiul povestirii cele 9 voci narative aparținând unor naratori foarte diverși în privința condiției sociale.

Toți naratorii au în comun harul istorisirii și capacitatea de a selecta din trecut fapte extraordinare, pilduitoare. Prezența mai multor voci narative conferă scrierii o tonalitate polifonică.
Incipitul narațiunii trasează reperele spațio-temporale: „într-o toamnă aurie am auzit multe povești la hanul Ancuței”; timpul, marcat aici printr-o primă sintagmă „într-o toamnă aurie”, este unul nedeterminat, străvechi; având atributul primordialității, sugerat mai departe prin sintagma „într-o depărtată vreme, demult”. Faputl că e vorba de un timp fabulos se exprimă în semnele lui ciudate: „ploi năprasnice”, „un balaur negru în nori” și „niște paseri cum nu s-au mai pomenit”. Adjectivul „aurie” aduce sugestia unui timp valoros, aureolat ca o vârstă de aur a poveștilor. Astfel, lumea veche apare aici învăluită în strălucirea aurului. Pe lângă această dimensiune mitică, fabuloasă, cosmică a trimpului, există în secvența de început și un al doilea sens al timpului înțeles ca timp istoric, marcat prin propoziția: „Împăratul-Alb și-a ridicat muscalii lui împotriva limbilor păgâne.” E o referire la un eveniment real, războiul ruso-turc (1812) care, însă, se dizolvă în vălul timpului fabulos, al credințelor străvechi, strămoșești.

Spațiul e întruchipat, în imaginea hanului, ca un adevărat topos, având semnificația unui loc privilegiat în care, odată intrați, oamenii pătrund miraculos într-o altă dimensiune a lumii. Aici, la han, e posibil să se deschidă lumea fascinantă a trecutului, reînviată grație memoriei celor care povestesc. Hanul simbolizează un spațiu ocrotitor, o graniță față de lumea reală. Insistența asupra imaginii hanului, completată de personificarea lui din final, transformă imaginea de simplu loc al întâlnirii povestitorilor, într-una de personaj al lumii evocate în text: „să știți că acesta nu-i ceas curat...îl simțise și hanul, căci se înfioră lung.”

„Fântâna dintre plopi” este a patra povestire și are ca narator-personaj pe căpitanul Neculai Isac. Dubla funcție atrage o perspectivă accentuat subiectivă exprimată pe parcurs prin focalizarea evenimentelor din unghiul persoanei I. Este interesant că din punct de vedere temporal se poate vorbi de timpul evenimentelor narate (în urmă cu cca. 25 de ani) și de timpul narării, comun cu al celorlalți povestitori.
Locul întâmplărilor evocate este, și aici, hanul, marcat de aceeași prezență a hangiței întruchipată atunci de cealaltă Ancuță. De altfel, hangița cea tânără creditează autenticitatea relatării lui Neculai Isac, amintindu-și că a auzit de la mama ei o poveste înfricoșată.

Naratorul evocă o întâmplare trăită de el în tinerețe, în urmă cu peste 25 de ani, „pe aceste meleaguri”. În povestire se relatează un singur fir epic, o tristă poveste de iubire care a avut rol de inițiere pentru tânărul de odinioară. Atmosfera povestirii ține de modul în care naratorul „regizează” o anumită tensiune pe tot parcursul povestirii pentru a capta atenția și interesul ascultătorilor. Acțiunea se derulează alert, fiind identificabile toate momentele subiectului.
În expozițiune se precizează timpul și locul, arătându-se că totul s-a petrecut „într-o toamnă ca asta” la hanul Ancuței, pe când Neculai Isac negustorea vinuri în ținutul Sucevei. Atunci a făcut popas la han și a întâlnit pe malurile Moldovei un grup de țigani între care a remarcat o fată de vreo 18 ani.
Inriga precizează faptul că tânărul se îndrăgostește de frumoasa țigancă.

Desfășurarea acțiunii redă într-un ritm alert evenimente dramatice. După o noapte petrecută la locul numit Fântâna dintre plopi, tinerii își stabilesc o altă întâlnire la întoarcerea lui Neculai Isac din ținuturile Pașcanilor. Revederea a avut, însă, un final tragic. Fata i-a mărturisit că țiganii plănuiesc să-l omoare pentru a-i lua banii.
Punctul culminant este marcat de momentul când, avertizat, Neculai Isac încearcă să scape din încăierare, dar este rănit la un ochi și își pierde vederea.
Deznodământul impresionant arată că, reîntors la fântână cu ajutoare, tânărul găsește urme de sânge și înțelege că fata a fost omorâtă și aruncată în fântână.

Din perspectiva finalului se dezvăluie semnificațiile titlului. Sintagma referitoare la un loc destinat înâlnirii îndrăgostiților ajunge să denumească un spațiu al morții. Apa fântânii amestecată cu sângele nu mai simbolizează viața, ci o iubire amestecată cu moartea.
Naratorul Neculai Isac poate fi apreciat în structura de ansamblu a cărții, ca ipostază a povestitorului romantic, fascinat de întâmplări care țin de experiențe interioare, sufletești. El nu face numai evocarea evenimentelor trăite în tinerețe, ci evaluează întâmplările ca om matur, recunoscând că le-a trăit cu sentimentul aventurii și al nesăbuinței. De aici, tonul nostalgic marcat de regretul că n-a putut stăvili faptele tragice petrecute odinioară.
Neculai Isac apare în două ipostaze ca personaj: de om tânăr și de om matur. De fiecare dată este caracterizat atât direct cât și indirect. Este construit ca personaj complex romantic, rotund.

Ca om matur este portretizat la început („Era un om ajuns la cărunțeală, dar se ținea drept și sprinten pe cal”). Fizionomic, păstrează urmele unei frumuseți aparte umbrită, însă, de un aer de nostalgie, de tristețe, de tragism. Din cuvintele lui se observă că se simte vinovat deoarece nu a reușit să împiedica moartea tinerei fete. Acesta folosește cuvinte dure pentru a se autocaracteriza: „Eram un om buiac și ticălos. Om nevrednic nu pot să spun c-am fost. Aveam oi și imașuri și neguțam toamna vinuri; dar îmi erau dragi ochii negri, și pentru ei călcam multe hotare.” De asemenea, se vede că sufletește a rămas conectat la lumea de odinioară, dovadă forța expresivă a istorisirii sale. Pierderea vederii unui ochi l-a făcut mai capabil să înțeleagă trecutul; eroul devine din „văzător” nu orb, ci vizionar, având puterea de a judeca mai profund întâmplătile vieții.

Ca tânăr, este aventuros, naiv, nesăbuit. Se angajează într-o idilă romantică fără să țină seama de viața tinerei fete. Rezultă o anume superficialitate în felul cum înțelege dragostea.
Textul se sprijină pe narațiunea dominantă combinată cu secvențe descriptive și cu dialogul. Relatarea personajului-narator se încheie cu deznodământul povestirii, dar narațiunea are un epilog care constă în dialogul ascultătorilor și în comentariile naratorului anonim, care înregistrează efectul actului narării asupra povestitorului: întoarcerea spre sine și în trecut.
Cea mai marcantă trăsătură a textului este oralitatea exprimată prin formul de adresare directă („domnilor și fraților, ascultați ce mi s-a întâmplat...”), replicile dialogului, termenii și expresiile populare („singur ca un cuc”, „buiac”, „imaș”), cuvintele arhaice („catastih”, „mazili”).
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles