Aparitia scrisului

3x puncte

categorie: Filosofie

nota: 9.00

nivel: Facultate

De fapt, dintre toate populațiile din România Orientală, cea daco-romană (în proces de devenire românească) a fost cea mai asaltată de zbaterile primare pentru răspîndirea doctrinei răsăritene, pentru că era cea mai aptă și destinată pentru așa ceva, fapte imprimat clar în terminologia de origine latină din limba română pentru noțiunile de bază ale ei.

Această spiritualitate române[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Aparitia scrisului

De fapt, dintre toate populațiile din România Orientală, cea daco-romană (în proces de devenire românească) a fost cea mai asaltată de zbaterile primare pentru răspîndirea doctrinei răsăritene, pentru că era cea mai aptă și destinată pentru așa ceva, fapte imprimat clar în terminologia de origine latină din limba română pentru noțiunile de bază ale ei.

Această spiritualitate românească s-a născut deci odată cu poporul român și au crescut cultural împreună. În acest sens, scriitorii luați în considerație drept „proto-români” (sau „străromâni”) cu operă în latinește sînt numai niște exemple de figuri reprezentative, bine alese, aparținînd veacurilor IV-VI e.n.5, din multe altele (adeseori necunoscute), care s-au consacrat acestei cauze. Autohtoni sau nu, dar mai sigur oameni de prin partea locului, acești scriitori s-au integrat cu activitatea și scrisul culturii incipiente a unul popor nou și aparțin acestei culturi străromâne.

Dar, în acest context, trebuie să admitem că noua spiritualitate s-a propagat nu atît la treptele sociale superioare, cît mai ales în comunitatea mare a populației și pe înțelesul acesteia, adică într-o limbă veche, străveche sau străromână. Misionarii predicatori au folosit-o oral sau în scris, și aceasta tocmai în „golul” aparent și în „muțenia” falsă dintre secolul VI și secolul XI, cînd a intrat în uz, după marea schisma din 1054, creștinismul în limba slavonă, adoptat și de români împreună cu scrisul diplomatic în aceeași limbă, pentru armonizarea relațiilor Instituționale, culturale și politice cu slavii vecini.

Deci, în acest presupus gol al secolelor VI-XI nu se putea să nu se cuvînte omilii și să nu se facă, într-o română veche sau străromână, traduceri din textele fundamentale. Omiliile individuale au fost supuse perisabilității, afară de cele devenite clasice, fiind create de mari personalități.

Traducerile sacre, în schimb, au rezistat mai bine ca reprezentînd texte definitiv constituite și s-au păstrat în copil izolate pînî tîrziu, cînd, spre sfîrșitul secolului al XIV-lea (există indicii), făcîndu-se retraducerea acelorași texte, după versiuni slavone cu norme doctrinare, s-au întrebuințat și vechile traduceri, ale căror urme sînt vizibile și de netăgăduit în aceste noi traduceri, păstrate și ele în manuscrise care nu conțin tălmăcirea originală. Constatăm, în acest context, importanța primelor scrieri patristice de pe teritoriul românesc și implicit a cărților lui Ioan G. Coman și Dr. Nestor Vornicescu, care le valorifică.

Acestea sînt cele care, în condițiile istorice ale formării poporului român, au stat, ca bază de plecare, la începuturile culturii și literaturii române urmate fiind de scrieri și traduceri de texte biblice (Psaltirea, Faptele Apostolilor) în străromână din latină, avînd loc apoi trecerea la scrisul în limba slavonă și revenirea din nou la limba română cu folosirea vechilor traduceri. În acest fel literatura română are origini vechi și o neîntreruptă continuitate, fiind în fond în tablou reconstituit nu numai logic, ci și argumental), una din cele mai vechi din sud-estul Europei6.

Adăugăm ideea că strămoșii autohtoni, geto-dacii, au avut și ei scrisul lor, cu alte semne decît alfabetul latin și un fond local autentic7, care își așteaptă elucidarea și valorificarea (unele începuturi s-au făcut). Așadar, substratul cultural este și mai adînc.

2. Existența „textelor paralele”
În prezenta cercetare ne interesează însă problema începuturilor scrisului în românește, mai lesne de dovedit decît acela într-o limbă (geto-dacă, „Bessica”, idiomuri tracice) aflată, la începutul Evului Mediu, pe cale de stingere. Știința și conștiința românească știu și vorbesc astăzi de apariția scrisului în limba română cel mai devreme la sfîrșitul secolului al XV-lea sau începutul secolului al XVI-lea.

Lîsînd la o parte un concept în limba română al actului lui Ștefan cel Mare de la Colomeea (1485) în versiunea latină a căruia se spune: haec inscriptio ex valachico in latinum versa est („acest înscris a fost tradus din română în latină”), s-a păstrat o serie de traduceri în copie, care pot fi reanalizate Psaltirea Scheiană.

Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Hurmuzaki, Codicele Voronețean. Fiind copii, se pune întrebarea cînd s-au efectuat traducerile originale, de pe ce texte și dacă în ce ni s-a păstrat nu există straturi de limbă română din traduceri mai vechi (pe lîngă cele noi), persistente pînă la copiile respective8.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Filosofie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles