Antigona

5x puncte

categorie: Romana

nota: 8.87

nivel: Liceu

AUTORII MARILOR TRAGEDII:ESCHIL. SOFOCLE. EURIPIDE
“Parintele tragediei grecesti”, Eschil, (525-455 i.H.) a scris - se spune - 90 de tragedii, obtinand de 13 ori laurii victoriei. Fata de antecesorii sai,( Choirilos, Pratinas, Phrichos), el a introdus al doilea actor si a dezvoltat dialogul dramatic; dar marele sau merit tine de inaltimea morala a ideilor exprimate,[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Antigona

AUTORII MARILOR TRAGEDII:ESCHIL. SOFOCLE. EURIPIDE
“Parintele tragediei grecesti”, Eschil, (525-455 i.H.) a scris - se spune - 90 de tragedii, obtinand de 13 ori laurii victoriei. Fata de antecesorii sai,( Choirilos, Pratinas, Phrichos), el a introdus al doilea actor si a dezvoltat dialogul dramatic; dar marele sau merit tine de inaltimea morala a ideilor exprimate, de consistenta dramatica a personajelor, de forta conflictului tragic si de intensitatea lirica a patosului situatiilor si sentimentelor.

Din opera lui Eschil au mai ramas doar patru tragedii -fiecare fiind o parte dintr-o trilogie (Rugatorele, Cei 7 contra Tebei, Prometeu inlantuit si Persii)si o trilogie completa, singura transmisa din antichtate, Orestia.

Prometeu inlantuit -a carei tema este conflictul dintre titan si divinitatea a avut o cariera stralucita in literaturile europene; este tragedia geniului binefacator al omenirii, a carui indrazneala de a-l infrunta pe Zeus reprezentat in postura de tiran capata inalta semnificatie de afirmare mandra a personalitatii umane.

Orestia -din continentul de odinioara al tragediei antice, dupa cutremure si numeroase prabusiri, a supravietuit doar un arhipelag muntos, inconjurat de vinete valuri. Iar dintre toate, cel mai inalt si mai abrupt este, fara indoiala, piscul intreit al Orestiei, singura trilogie pastrata. Orestia lui Eschil, reprezentata in primavara lui 458, apartine monumentelor poetice de care exegetul e dator sa se apropie cu neliniste sfioasa si cu smerenie, dupa ce s-a lepadat de orice vanitate si de orgoliul vanitatii cu orice pret. Intr-adevar, mai mult decat alte constructii tragice, Orestia pare sa semnifice insasi calea accidentata a sufletului omenesc, prin suferinta catre mantuire.

Drumul lui Oreste, la inceput incarcat de patimi sumbre, apoi scaldat in beatitudine si pace lina aminteste de itinerariul Persophonei, simbolizand sufletul omenesc in genere, care trebuie mai intai sa indure cumplite suferinte si mahniri in Hades, pentru a i se ingadui pe urma sa se ridice in preajma blandei Demeter, langa lumina holdelor de grau. Increderea in individualitatea umana, responsabilitatea pe care si-o asuma omul stapan pe vointa sa, respingerea normelor etice, nedrepte ale trecutului si intronarea unei noi morale, sunt principalele idei care stau la temelia Orestiei.

In teatrul lui Eschil totul apare in dimensiuni monumentale: si semnificatia inalta a temelor, si situatiile tragice, si pasiunile puternice , si atmosfera generala a tragediei in care se mai percep inca ecouri ale stravechilor credinte, sau ale unor fapte dintr-un trecut indepartat.

Momentul de apogeu al tragediei grecesti este marcat de Sofocle(496-406 i.H.), autor a 123 de opere, dintre care ni s-au pastrat doar 7. Spre deosebire de Eschil, Sofocle nu isi scria piesele legate in trilogii, ci prezenta la concursuri, (la care a obtinut primul premiu de 18 ori) piese separate. Fiecare tragedie sofocleana isi are individualitatea sa artistica, net definita -dar toate au ca numitor comun bogatia, varietatea, finetea nuantelor psihologice ale eroilor: Trahinienele, Aiax, Filoctet, Electra, Oedip la Colonos, si cele mai celebre si mai desavarsite, Oedip rege si Antigona.

In scena centrala a tragediei lui Oedip -care, fara sa stie ca necunoscutul pe care il omorase intr-o incaierare fusese tocmai tatal sau, iar vaduva sa mama- este anuntata si descrisa, cu o halucinanta intensitate dramatica, autopedepsirea lui Oedip si sinuciderea nefericitei sale mame(si sotie )Iocasta.

Antigona -pe care Hegel o numea “modelul perfect de tragedie “- ilustreaza inca o data conceptia lui Sofocle asupra tragediei: un edificiu dramatic construit in jurul unui protagonist care domina actiunea si pe celelalte personaje prin grandoarea pasiunii sale. Antigona este cea mai frumoasa figura din intregul teatru sofoclean, in jurul careia se constituie acea atmosfera -proprie operelor acestui mare tragic- dominata de o poezie a tristetii si a resemnarii. “Sofocle este poetul maretiei omenesti, care si in nenorocire isi pastreaza nobletea(…). In aceasta plenitudine a pasiunii, in aceasta noblete si elevatie a sentimentului, (…)rezida esenta poeziei sofocleene.” (G. Perrotta).

Cel mai putin sarbatorit in timpul vietii dintre tragicii greci, Euripide (480-406 i.H.) a fost in schimb cel mai mult admirat dintre ei in secolele care au urmat. Dintre cele 92 de piese cate se spune ca ar fi scris, ne-au ramas 17 tragedii si o drama cu satiri (Ciclopul, singura opera de acest gen a antichitatii care s-a pastrat ).
In tragediile lui, (dintre care mai cunoscute sunt Hecuba, Medeea, Alcesta , Andromaca, Ifigenia in Aulida) Euripide apare ca un observator extrem de fin al sufletului feminin, un sceptic in materie de religie, un om ostil despotismului si oligarhiei, dar criticand si anumite aspecte ale regimului democratic atenian.

Este un dezabuzat care nu crede in eroism, ci considera pasiunea si interesul personal ca fiind singurele motive ale conduitei umane. Prefera personajele feminine, -caractere complexe, inconstante, conduse de instinct, cu multe slabiciuni si defecte, dar unele si de o mare noblete sufleteasca. “Cel mai tragic dintre tragicii greci”, -cum il califica Aristotel-, Euripide viseaza si stie sa obtina tot felul de “efecte” scenice care surprind si impresioneaza.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles