Analiza psihologica a recidivei

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Analiza psihologica a recidivei

Modalitãþile recidivei sunt formele pe care aceasta le poate avea în funcþie de variaþiunile celor doi termeni ai sãi ºi anume:

• Condamnarea definitivã la o pedeapsã privatã de libertate.
• Sãvârºirea din nou a unei infracþiuni.

Vom avea în vedere modalitãþile recidivei în funcþie de momentul sãvârºirii noii infracþiuni.
Recidiva postcondamnatorie presupune comiterea unei noi infracþiuni dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare pentru infracþîunea anterioarã ºi mai înainte de executarea în întregime a pedepsei pronunþate pentru acea infracþiune.
Recidiva postexecutorie presupune sãvârºirea unei noi infracþiuni dupã executarea pedepsei sau stingerea executãrii pedepsei prin graþiere, prescripþie, pronunþare pentru infracþiunea anterioarã.

1. Tratamentul penal al recidivei

Prin sãvârºirea din nou a unei infracþîuni dupã o condamnare definitivã la pedeapsa de închisoare, pentru care a ºi executat eventual pedeapsa, infractorul dovedeºte o periculozitate sporitã ºi, de aceea, faþã de el reacþia represivã trebuie sã mai energicã.

Caracterul de cauzã de agravare facultativã a pedepsei, pe care îl are recidiva, rezultã din sisitemul de sancþionare prevãzut de Codul penal roman, care apreciazã cã este posibilã agravarea pedepsei pentru cel ce sãvârºeºte infracþiuni în stare de recidivã. Prin dispoziþiile art. 39 alin. 1 Cod penal, s-a consacrat, ca sisitem de sancþionare, pentru recidivã postcondamnatorie, sistemul cumulului juridic cu spor facultative, system prevãzut pentru concursul de infracþiuni.

Pedeapsa pentru infracþiunea comisã în stare de recidivã postexecutorie se stabileºte þinându-se seama de aceastã stare, între limitele speciale prevãzute de lege pentru respective infracþîune, putând fi chiar maximul special, la care se mai poate aplica un spor.

1.1. Unele particularitãþi psihologice ale infractorului recidivist

Criminologul german Erich Wulffen caracterizeazã pe infractorii profesioniºti ca fiin acele persoane care au o incapacitate psihicã de a desfãºura o muncã socialã susþinutã. Aceastã incapacitate se dubleazã ºi cu un dispreþ faþã de muncã, cu o atitudine negativã faþã de cei ce desfãºoarã o muncã organizatã.
“Incapacitatea psihicã” de a munci nu provine în nici un caz dintr-o lipsã de voinþã. Procesele volitive funcþioneazã la aceºti indivizi în mod normal, însã conþinutul lor se îndreaptã spre acþiuni conflictuale în raport cu societatea.

Dezgustul de lucru ºi lipsa unor preocupãri susþinute care sã dea un scop mai consistent vieþii provoacã la infractorii recidiviºti o stare continuã de neliniºte, de nemulþumire de sine, o continuã stare de irascibilitate. Aceastã neliniºte este aceea care alimenteazã tendinþa elaboratã în cursul vieþii lor de vagabontaj ºi aventuri. Pe de altã parte, viaþa de instabilitate normal-vagabondã convine de minune ºi favorizeazã strãlucit activitatea lor infracþionalã. Viaþa afectivã a infractorilor se îndreaptã spre un hedonism de speþã inferioarã, brutalã, exemplificatã prin consumul de alcool, stupefiante, desfrâu sexual ºi plãceri “artistice” în genul varietului de mahala.

Trãirea în acest mod a vieþii afective le provoacã o stare continuã de excibilitate psihicã la nivel subcortical ºi astfel ei devin din ce în ce mai mult robi ai instinctelor. Din aceastã cauzã, singurul amãnunt important pentru ei este clipa, aceºti oameni trãiesc veºnic în present sau într-un viitor foarte apropiat.
Infractorul se simte mereu în continuã apãrare legitimã faþã de “societatea nemiloasã” care refuzã sã-i ofere de bunã voie ceea ce capriciul lui de moment îi pretinde. Trãind în conflict cu societatea ºi acþionând mereu împotriva ei, infractorii recidiviºti, prin “succesele” obþinute, ajung sã se supraaprecieze ºi manifestã uneori excese de vanitate.

Indiferenþa faþã de viitor este determinatã de lipsa unor rãdãcini în viþa colectivã ºi a unor valori etice spre care sã tindã, iar acest lucru creeazã aparenþa unei totale nepãsãri faþã de propria soartã. Din acest motiv, ei par a fi curioºi, dar în realitate nu sunt decât mult mai sensibili. Îi caracterizeazã o indiferenþã elaboratã în urma tensiunii continue, în urma obiºnuinþei de a fi mereu în pericol.

Se cunoaºte sentimentalismul ieftin al infractorului recidivist. Aceasta nu duce lipsã nici de sentimente “simpatice”, nici de sentimente “nesimpatice”. Un lucru sigur este faptul cã sentimentele “nesimpatice” sunt cele cu forþe mobilizare, ele fiind resorturile principale care adesea îl împing la acþiunile nelegiuite.

Dar se constatã cã nivelul de recidivã este cu atât mai scãzut, cu cât se încarcereazã mai multe persoane pentru prima datã, adicã faptul cã existã tendinþa puternicã de folosire a închisorii ca o soluþie de primã instanþã. Se poate spune în acest caz cã s-a reuºit sã se îngradeascã recidiva?
Fenomenul recidivei poate fi analizat plecând ºi de la relaþia ºomaj-criminalitate.

Merton propune teoria încordãrii, a cãrei idée centralã este aceea cã inegalitatea ºi sãrãcia pot impinge individual spre crimã. Faptul cã majoritatea oamenilor nu comit acte criminale este explicat de el prin acea cã aceºtia sunt legaþi de ordinea convenþionalã prin atât de multe legãturi, încât nu se simt destul de liberi pentru a încãlca legea.

Tensiunea dintre individ ºi societate poate explica starea infracþionalã doar dacã este însoþitã de o suprastructurã culturalã care promoveazã justificãri împotriva inegalitãþii. În perioada actualã, schimbãrile sociale au fãcut ca ideea de egalitate sã marcheze profound sentimental de justiþie al oamenilor. Ca urmare, sentimental justiþiei s-a întãrit. Desigur, sentimental de injustiþie nu duce automat la criminalitate, Mertor arãtând cã mai pot exista alte cinci reacþii diferite la inegalitatea socialã: conformismul, inovaþia, ritualismul, retragerea, revolta.

Punctul de plecare motivaþional al recidivei îl constituie idea cã inegalitatea prezentã în societate nu poate fi legitimã pentru toþi cetãþenii. Faptul cã mediul de provenienþã are o influenþã hotãrâtoare asupra mãrimii salariului este deja demonstrate în literature de specialitate. De aici, sentimental de nedreptate ºi insatisfacþie faþã de propria poziþie socialã, care poate conduce la o tensiune ce creºte ºansele criminalitãþii.
În ce-i priveºte pe ºomerii care au ajuns în penitenciar, aceºtia îºi pot pune întrebarea fireascã: de ce ar trebui sã respecte legile de vreme ce din cauza lor au fost îndepãrtaþi de pe piaþa muncii? Cu toate acestea numai 10% dintre ºomeri comit infracþiuni.

Dintre factorii inhibatori care împiedicã marea majoritate a cetãþenilor sã comitã infracþiuni putem menþiona:

• domeniul relaþiilor semnificative: familie, prieteni, colegi etc: calitatea acestor relaþii uneºte pe participanþi, împiedicându-i sã comitã fapte antisociale;
• domeniul social: investiþiile affective în familie, educaþie, carierã, perspective de viitor îl determinã pe individ sã evalueze pierderile ºi profiturile pe care i le-ar aduce conduita criminalã;
• convingerile morale: sunt funcþii ale poziþiei persoanei în cadrul relaþiilor sociale, modificându-se o datã cu schimbarea acesteia. De aceea, ºomajul prelungit va produce modificãri în opiniile persoanei. « mai multe referate din Psihologie