Amintiri din copilarie

2x puncte

categorie: Romana

nota: 9.89

nivel: Gimnaziu

Nică, băiețelul care merge copăcel ținându-se de prichiciul vetrei cel humuit, crește sănătos și plin de viață, bucurându-se de frumusețea jocului de-a ascunsa și a altor ,,jucării pline de hazul și farmecul copilăresc".

El simte că trăiește într-un timp al fericirii necurmate și într-un spațiu al belșugului țărănesc, într-o familie de oameni sănătoși: ,,doamne, frumos mai era pe a[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Amintiri din copilarie

Nică, băiețelul care merge copăcel ținându-se de prichiciul vetrei cel humuit, crește sănătos și plin de viață, bucurându-se de frumusețea jocului de-a ascunsa și a altor ,,jucării pline de hazul și farmecul copilăresc".

El simte că trăiește într-un timp al fericirii necurmate și într-un spațiu al belșugului țărănesc, într-o familie de oameni sănătoși: ,,doamne, frumos mai era pe atunci, căci și părinții și frații și surorile îmi erau sănătoși și casa ni era îndestulată...", în care crede că totul i se supune: ,,și toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea". Nică este un copil naiv, își iubește mama și o consideră înzestrată cu puteri supranaturale, pe care i le-a transmis și lui.

Numai în felul acesta se explică faptul că la îndemnul Smarandei râdea la soare ca să se îndrepte vremea: ,,și vremea se îndrepta după râsul meu... știa, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care și ea cu adevărat că știa a face multe și mari minunății".

Aflându-se la vârsta inocenței, Nică este încredințat că lumea imaginată de el există aievea. De aceea, bățul pe care încalecă devine, în închipuirea sa, un cal strașnic pe care aleargă, ,,și-l bate cu biciul, și-l strunește cu tot dinadinsul și răcnește la el din toată inima". Propria copilărie este la fel ca aceea a copiilor din toate timpurile și din lumea întreagă: ,,așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copii, de când îi lumea și pământul, măcar să zică cine ce-a zice".

Evocând cu nostalgie copilăria prozatorul surprinde ireversibilitatea timpului și trecerea sa de la vârsta zburdălniciei la cea a adolescenței și la tinerețe, când sufletul este stăpânit de trăiri tainice și de neliniște: ,,dar vremea trecea cu amăgele, și eu creșteam pe nesimțite, și tot alte gânduri îmi zburau prin cap, și alte plăceri mi se deșteptau în suflet, și în loc de înțelepciune, mă făceam tot mai neastâmpărat, și dorul meu acum era nemărginit".

Din întreaga operă se conturează imaginea unui tânăr vesel, bucurându-se de tot felul de jocuri în copilărie și trăind din toată inima farmecul tinereții, într-un cadru natural plin de frumusețe, în armonia cântecului românesc, în atmosfera clăcilor și horelor: ,,dragi-mi erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire". Legătura tainică dintre Nică și părinți, dragostea și respectul față de ei rămân neumbrite de trecerea timpului.

Copilăria sau vârsta fragedei pruncii are ca numitor comun ludicul, ce o transformă într-un factor caracteristic a tot ceea ce există pe lume, într-o cumpănă dintre nostalgie și ideal. Formula trecerii din regnul necesității în cel al libertății are în fond un iz pueril. Timpul, copilul care se joacă, este subtila metaforă cu deschidere ludică maximă, generatoarea unei considerabile literaturi filosofice și a ,,romanului copilăriei țărănești", așa cum precizează Zoe Dumitrescu Bușulenga.

Amintirile reprezintă un univers ideal pentru fiecare copil, fiind scrise parcă în amintirea unei dragi amintiri. Aici copilăria este prezentată ca o epocă de aur, ca un tărâm al bucuriei și al inocenței, fără griji și suspine, în care fantezia completează realitatea, iar jocul este suprema preocupare.

Îl eliberează pe copil de realul vieții, îl ajută să-și construiască o lume proprie, în care operează o altă convenție și îl scoate de sub puterea timpului: ,,ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal dintre cei mai strașnici, pe care aleargă cu voie-bună, și-l bate cu biciul, și-l strunește cu tot dinadinsu, și răcnește la el din toată inima, de-ți ie auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului...".

Jocul competiției, cu toate regulile lui restrictive, arată năzuința de a-i întrece pe alții, de a fi primul și ca atare de a fi onorat. Șiretenia, o caracteristică a competiției și o figură de joc, îl urmărește și gravitează în jurul lui Nică în orice moment: ,,și unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele... și până să mă ajungă, eu, de frică, cine știe cum, am izbutit de m-am îngropat în țarină, la rădăcina unui păpușoiu".

Prezentat din perspectiva gândirii și simțirii copilărești, acest agon se află în centrul nobleței și-al faimei; Nică își demonstrează virtutea printr-o dovadă de îndemânare, curaj, înțelepciune, dorind totodată să fie onorat de către cei care-l cunosc.

Expresie a libertății copilului, fiecare joc are rol de exorcizare a spaimei, de automodelare și autocunoaștere, este de fapt un pas încet dar sigur spre dezvoltarea unei personalități distincte și unice în felul ei. Prin universul pe care și l-a creat, Nică poate învăța tainele existențiale, devenind pe parcursul desfășurării acțiunii o întruchipare fidelă a ludicului, un personaj ce se naște în joc și trăiește prin acesta.

Simulacrul sau mimicry-ul dezvăluie interesul copilului pentru realitatea din lumea înconjurătoare, explicându-se astfel fascinația în fața autorităților locale, îndeosebi în fața preotului. Ilinx-ul este parte integrantă a vieții lui Nică, transformându-i copilăria într-o experiență de neuitat. Jocul de noroc exprimă pe lângă promisiunea de libertate și nu libertatea însăși, poziția distantă dintre adversari, care îi desparte într-un fel de lumea reală. Pentru Nică însă alea înseamnă a fi de partea tuturor, indiferent că sunt din echipa lui sau din cea adversă: ,,zvârleam pietrele, pe rând, în știoalna unde mă scăldam: una pentru Dumnezeu și una pentru dracul, făcând parte dreaptă la amundoi".

Indiferent de ce formă ia jocul, acesta constituie pentru copilul Creangă o inițiere în lungul drum spre cunoaștere, un mod de înțelegere a lucrurilor. Întâmplările în care este implicat eroul nu sunt simple pozne ale unei vârste, ci ele ilustrează subtil, un proces de formare, transformându-l pe Creangă într-un adevărat demiurg, opera devenind astfel bildungsroman. Despre copilărie și joc, scriitorul humuleștean nu are mai multe de spus decât alții, rezumându-se la ,,și, Doamne, frumos mai era pe atunci!".

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au avut tendința de a transforma timpul în spațiu. Primul ceas desenat pe nisip este un argument în acest sens. Minutele și orele devin milimetri și centimetri, iar lunile anului se pot reprezenta prin mici pătrate pe o foaie de hârtie. Privind ceasul sau calendarul, planul spațial, omul se simte creatorul ce cuprinde cu privirea viitorul și trecutul, în timp ce în plan temporal nu poate stăpâni decât clipa prezentă.

În partea a patra a Amintirilor, spațiul devine timp. Drumul de la Humulești la Iași nu este o simplă deplasare dintr-un loc în altul, ci devine un cronotop al trecerii spre vârsta adolescenței. Dacă spațiul permite aparent mișcarea dus-întors, timpul nu mai este în aceiași situație, de aici venind regretul despărțirii, ardoarea cu care băieții se roagă să fie lăsați în satul natal și constatarea lucidă că ,,eram și noi holtei din păcate".

Băieții au intuiția faptului că, în desfășurarea timpului subiectiv, zilele ar trece mai lent dacă ar rămâne în sat, pe când așa, ruptura e bruscă, dureroasă și, mai ales, ireversibilă. Drumul capătă valoare inițiatică, asemenea aceluia din basme, când eroul se desprinde la un moment dat din universul familiei, trece niște probe inițiatice, urmând ca mai apoi să înfrunte primejdiile lumii mari.

Personaj-narator, Creangă deține la cel mai înalt grad arta povestirii. Cele mai importante caracteristici ale artei narative sunt dinamismul anecdotei, care se referă la rapiditatea cu care se desfășoară întâmplările și tehnica orală a spunerii. Autorul, aflat într-o permanentă vervă, se adresează adesea interlocutorilor săi fictivi în mod direct: ,,și după cum am cinstea să vă spun", iar alteori apelează la digresiuni sau explicații: ,,și să nu-mi uit cuvântul", ,,mai bine să ne căutăm de ale noastre".
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles