Alexandru Lapusneanul

3x puncte

categorie: Romana

nota: 7.44

nivel: Liceu

Opera Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi este o nuvela istorica.

Publicată în primul număr al Daciei literare, nuvela Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi vine perfect în întâmpinarea programului revistei, cel puțin în două puncte ale acestuia – cel referitor la promovarea unei literaturi originale și cel care recomanda subiecte autohtone de inspirație.Materialu[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Alexandru Lapusneanul

Opera Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi este o nuvela istorica.

Publicată în primul număr al Daciei literare, nuvela Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi vine perfect în întâmpinarea programului revistei, cel puțin în două puncte ale acestuia – cel referitor la promovarea unei literaturi originale și cel care recomanda subiecte autohtone de inspirație.Materialul este preluat din „cronice bătrâne” (Mihai Eminescu), mai precis din cronica lui Grigore Ureche, și, pentru episodul omorârii lui Moțoc, din Miron Costin (de unde prelucrează scena uciderii lui Batiște Veveli).
Tema nuvelei este istorică – perioada medievală moldoveană (perioadă în care luptele pentru domnie duc la sărăcie), politica de îngrădire a marii boierimi de către domnitor și ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul(1564-1569).

Aspectul de opera dramatica este accentuat de structurarea nuvelei in patru capitole, cu o situare spatio-temporala distincta,fiecare avand cate un moto definitoriu: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…”;„Ai să dai samă, Doamnă!…”; „Capul lui Moțoc vrem…”;„De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…”.
Subiectul urmează o desfășurare ascendentă și o clasică evoluție a momentelor.
Expozițiunea: Alexandru Lăpușneanu revine în Moldova cu scopul de a-și relua scaunul domnesc, după ce, cu eforturi îndelungate, izbutise să-l alunge „pre răpitorul” Ștefan Tomșa, care-i urmase la domnie. Lăpușneanu fusese înlăturat de pe tron din cauza trădării unor boieri, aceiași care acum îl întâmpină aproape de graniță: vornicul Moțoc, postelnicul Veveriță, spătarul Spancioc și Stroici. Aceștia vor să-l convingă să renunțe la tron, deoarece „norodul nu te vrea, nici te iubește”.

Intriga: Mânios, cu ochii scânteind „ca un fulger”, Alexandru Lăpușneanu este hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei răspunzând boierilor cu fermitate: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu […] și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi […] Să mă întorc? Mai degrabă-și întoarce Dunărea cursul îndărăpt”.

Desfășurarea acțiunii: Speriat de amenințările lui Lăpușneanu, Moțoc cade în genunchi și-l roagă să nu-i pedepsească după fărădelegile lor, dar acesta le promite să-i cruțe, ba mai mult, îi făgăduiește că „sabia mea nu se va mânji în sângele tău”. După fuga lui Tomșa, Lăpușneanu se așează pe tronul Moldovei și trece la pedepsirea aspră a boierilor, le ia averile, iar „la cea mai mică greșeala dregătorească, la cea mai mică plângere […], capul vinovatului se spânzura în poarta curții […] și nu apuca să putrezească, când alt cap îi lua locul”. Doamna Ruxanda, soția lui Lăpușneanu și fiica „bunului Petru Rareș”, înspăimântată de cruzimile și crimele înfăptuite de soțul său, îl roagă să nu mai verse sânge și să înceteze cu omorurile, impresionată fiind de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o amenințase „Ai să dai samă, doamnă!”. Zâmbind, Alexandru-vodă îi promite „un leac de frică”.

Punctul culminant: Alexandru Lăpușneanu „făcuse de știre tuturor boierilor” să participe împreună la slujba de la Mitropolie, după care erau cu toții invitați „să prânzească la curte”, cu scopul de a împăca pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea Lăpușneanu vine la biserică îmbrăcat „cu toată pompa domnească” și, după ce a ascultat cu smerenie slujba, „s-a închinat pe la icoane […], a sărutat moaștele sfântului”, rostește un discurs emoționant în finalul căruia își cere tuturor iertare pentru că a vărsat „sângele multora”. Boierii sosesc la ospăț însoțiți fiecare de câte două-trei slugi, „adunându-se boierii, 47 la număr”.

Spre sfârșitul ospățului, la semnul domnitorului, „toți slujitorii de pe la spatele boierilor” scot jungherele și-i omoară pe toți boierii. Lăpușneanu pune apoi să se reteze capetele celor uciși, după care le așeză în mijlocul mesei, „puind pe ale celor mai mici boieri dedesupt și pe a celor mai mari deasupra, după neam și după ranguri, până ce făcu o piramidă de patruzeci și șapte căpățâne, vârful căreia se încheia prin capul unui logofăt mare”. Când termină, o cheamă pe domnița Ruxanda să-i dea leacul de frică, promis, care leșină la vederea acestei grozăvii spre dezamăgirea domnitorului: „Femeia tot femeie […], în loc să se bucure, ea se sperie”. În acest timp, puținii slujitori aflați în curte, care scăpaseră cu viață, „dasă larmă pe la casele boierilor”, așa că o mulțime „de norod, tot orașul” venise la porțile curții domnești. Lăpușneanu, înștiințat de venirea norodului, trimise pe armaș să-i întrebe „ce vor și ce cer” și-și exprimă față de Moțoc pornirea de „a da cu tunurile în prostimea aceea”.

Moțoc este de acord, deoarece dacă au murit atâția boieri, „nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici”. Întrebată ce vrea, „prostimea rămasă cu gura căscată”, deoarece ei veniseră fără un scop anume, ci se luaseră unii după alții, ca și acum când începură să-și strige nemulțumirile: „Să se micșoreze dăjdiile! […] Să nu ne mai jăfuiască! […] Am rămas săraci! N-avem bani! Ne i-au luat toți Moțoc!”. Și brusc, toți ca unul, strigau „Capul lui Moțoc vrem!”. Profitând de această situație, Lăpușneanu îl dă pe Moțoc mulțimii, care se repezi asupra lui ca o „idră cu multe capete […] și într-o clipală îl făcu bucăți”, pedepsind astfel un boier trădător, fără ca sabia lui să se fi mânjit de sânge, așa cum îi promisese.

Deznodământul: Timp de patru ani Lăpușneanu își respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxanda și nu mai ucide nici un boier, dar născocește tot felul de schingiuiri: „scotea ochi, tăia mâni, ciuntea și seca pe care avea prepus”. Era totuși neliniștit pentru că nu pedepsise pe Spancioc și Stroici, pe care nu reușise să-i găsească, simțindu-se mereu în pericol de a fi trădat de aceștia. Se mută în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăvește „de lingoare” și, „în delirul frigurilor”, îl mustră conștiința pentru toate cruzimile înfăptuite, îl cheamă la el pe mitropolitul Teofan, căruia-i cere să-l călugărească.

Trezindu-se din starea de inconștiență și văzându-se îmbrăcat în rasa de călugăr, Lăpușneanu se enervează foarte rău, își pierde complet controlul și-i amenință cu moartea pe toți, inclusiv pe soția și fiul său: „M-ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulți am să popesc și eu”. Îngrozită de amenințările lui Lăpușneanu, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune soțului ei otravă-n băutură. Scena otrăvirii este cutremurătoare, Negruzzi descriind în detaliu chinurile îngrozitoare ale domnitorului care „se zvârcolea în spasmele agoniei: spume făcea la gură, dinții îi scrâșneau, și ochii săi sângerați se holbaseră”, până când, în sfârșit, „își dete duhul în mânile călăilor săi”. A fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde „se vede și astăzi portretul lui și a familiei sale”.

Imaginea lui Lăpușneanu, personaj creat de Negruzzi, nu se poate suprapune datelor oferite de istorie și desigur nici nu se recomandă din punctul de vedere al cerințelor impuse de o operă beletristică.
Alexandru Lăpușneanu este personajul principal al nuvelei cu același titlu prin calități de excepție și efecte extreme, Negruzzi reușind să întruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este așezat în centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca și acțiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia.

Așa cum e înfățișat, trăsătura sa dominată, care le subordonează pe toate celelalte, este dorința de putere, de a o cuceri și de a o păstra cu orice preț.
Erou romantic, Lăpușneanu este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepțional, ce acționează în împrejurări deosebite. Autorul își urmărește personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrării în țară și până în clipa morții. Tot ceea ce se întâmplă în această nuvelă poartă pecetea durității lui Lăpușneanul.
Negruzzi utilizează dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevându-și propriile sale trăsături prin intermediul gesturilor, al gândurilor.
Negruzzi însoțește replicile cu observații asupra fizionomiei personajului, care reflectă trăirile interioare ale eroului: „răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scânteiară ca un fulger”.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles