Abuzul sexual

1x punct

categorie: Psihologie

nota: 9.27

nivel: Liceu

Victimele unui viol se prezintă, de obicei, imediat după incident, în timp ce acelea care au fost molestate sau supuse unui incest sunt identificate uneori după luni sau chiar ani de la comiterea abuzului, din cauza lipsei unor traume fizice, care să poată fi rapid diagnosticate.
Violul presupune ca violatorul să folosească forța, iar victima să se opună activ până în ultimul moment.
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Abuzul sexual

Victimele unui viol se prezintă, de obicei, imediat după incident, în timp ce acelea care au fost molestate sau supuse unui incest sunt identificate uneori după luni sau chiar ani de la comiterea abuzului, din cauza lipsei unor traume fizice, care să poată fi rapid diagnosticate.
Violul presupune ca violatorul să folosească forța, iar victima să se opună activ până în ultimul moment.
De fapt, încă mai este foarte răspândită convingerea că dacă o femeie nu se opune activ, ea nu a fost violată.
Violul se definește ca fiind o “cunoaștere carnală” a femeii într-o măsură mai mică sau mai mare, fără acordul acesteia, prin impunerea forței, prin fraudă sau provocând teamă femeii.

Înțelegerea definiției legale a termenului de viol este neapărat necesară. Cunoașterea carnală poate însemna un act sexual complet cu ejaculare seminală sau orice penetrație cât de ușoară a organului genital feminin de către organul genital masculin chiar fără emisiunea de lichid seminal.
Pentru a putea vorbi despre viol, trebuie ca una dintre părți să se opună actului sexual sau ca cel agresat să fie minor. Vorbim despre viol și atunci când persoana supusă acestui ace sexual a fost în prealabil drogată, adormită sau este incompetentă mintal.
Orice formă sau grad de intimidare arată că violatorul nu a obținut asentimentul victimei.

Incestul este un delict sexual, care apare atunci când agresorul și victima sunt înrudiți și nu ar putea să se căsătorească legal. Din cauza naturii sale, incestul deseori nu este raportat și este dificil de dovedit. Din păcate, incestul și moletarea intrafamilială sunt probabil, cele mai frecvente forme de abuz sexual asupra copilului.
Incidența reală a actelor sexuale în care victimele sunt copii este dificil de evaluat din cauza lipsei unei statistici la nivel național. Majoritatea cazurilor de incest au loc între tatăl vitreg și fiica vitregă.

Pedofilia implică adeseori un contact sexual neviolent cu un copil, realizat de către adult și constă în manipularea organelor sexuale, admirarea și stimularea lor orală și genitală.
Violatorul și cel care comite acte de molestare este deseori descris psihologic ca o persoană cu tulburări sexuale, mentale sau ca o persoană periculoasă din punct de vedere sexual. Acești termeni sunt medicali, cât și juridici. Comportamentul violatorilor este caracterizat ca fiind cauzat de o tulburare de personalitate, care devine inadecvată, antisocială și explozivă.

Când atacul sexual este urmarea unui impuls sexual primar, agresorul manifestă o personalitate inadecvată cu un slab control al impulsului combinat cu dorințe sexuale sau înclinații homosexuale. El este deseori exhibiționist, fetișit, obsesiv-compulsiv, prezintă lipsă de încredere în sine și este umil social. Colegii îl descriu deseori ca fiind liniștit, timid, un lucrător de încredere. Din punct de vedere intelectual este normal, dar are o accentuată lipsă de încredere în sine.
Atacatorii agresivi și brutali au un comportament antisocial și expoloziv, ei având adeseori un lung istoric de comportament antisocial nonsexual. Frecvent, ei manifestă depresie, halucinații sau simptome paranoide. De asemenea, s-a observat că agresorii au fost în copilăria lor martorii unor violențe extreme, îndreptate, în special împotriva mamelor lor.

Pedofilul sau cel care molestează copii este un individ cu tulburări mentale și fără maturarea psihosexuală. 80% dintre aceștia au sub 35 de ani și doar 1-2 % peste 50. Cei care aparțin grupei de vârstă de 30-35 de ani tind să-și satisfacă fanteziile din adolescență și au ca motiv al acțiunii lor insatisfacțiile din cadrul căsătoriei. Cei care molestează copii pot proveni din rândul delincvenților dar pot fi și membrii marcanți ai comunității. În majoritatea cazurilor, copilul cunoaște agresorul, îl vede deseori, îl admiră și are încredere în el.
Pedofilii sunt un grup special de agresori sexuali cu un istoric lung de relații nesatisfăcute cu femeile. Mulți nu au avut o relație heterosexuală adultă normală. Agresorii cronici sunt mai impulsivi, neconvenționali, bizari, confuzi, alienați, prezentând și acuze psihosomatice. Pedofilii au o personalitate pasiv-agresivă cu sentimente de inferioritate și o puternică dependență. În peste 50% dintre cazuri, abuzul sexual nu este izolat, ci persistă pe o perioadă lungă de timp, de la săptămâni până la ani.

Mulți dintre pedofili și violatori au severe disfuncții psihosexuale, care se manifestă în cursul agresiunii. Atacatorul poate prezenta o erecție inadecvată, ejaculare precoce sau tardivă, impotența.
Agresorii sexuali sunt caracterizați deseori ca pacienți sau prizonieri “model” în cursul spitalizării sau încarcerării lor. Ei sunt ascultători și se comportă bine în afara activităților lor sexuale. Societatea este însă din nou expusă riscului când acești agresori sunt puși în libertate și ajung într-un mediu în care personalitatea lor inadecvată, lipsa respectului de sine și relațiile sexuale nesatisfăcute le provoacă disfuncție psihosexuală. Agresorii sexuali se vindecă rar.

Deși copiii reprezintă 60% dintre victimele agresiunii sexuale, multe cazuri rămân necunoscute, deoarece agresiunile se produc în mediul familial și se asociază cu molestarea nonviolentă și incest, nefiind raportate. Doar agresiunile din afara căminului, mai brutale și care constituie acte de viol, sunt cunoscute.
« mai multe referate din Psihologie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles