A zecea elegie stanesciana

3x puncte

categorie: Romana

nota: 7.77

nivel: Liceu

Omul Fanta
Poemul s-ar putea reduce la șase cuvinte: “Sunt bolnav, mă doare, deci exist!”
Nichita, într-un moment de contemplație, a spus: “Durerea poate fi întruparea vitală a erorii. Ea stă la rădăcina cunoașterii și a revelației: nașterea” (Durerea ca formă a erorii, în Respirări, 1982, p.71).

Odată alcătuit, din tensiunea a două energii comp[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: A zecea elegie stanesciana

Omul Fanta
Poemul s-ar putea reduce la șase cuvinte: “Sunt bolnav, mă doare, deci exist!”
Nichita, într-un moment de contemplație, a spus: “Durerea poate fi întruparea vitală a erorii. Ea stă la rădăcina cunoașterii și a revelației: nașterea” (Durerea ca formă a erorii, în Respirări, 1982, p.71).

Odată alcătuit, din tensiunea a două energii complementare, trupul se îmbogățește cu organe de simț, pentru ca spiritul să perceapă o realitate până acum străină. Însă, pentru a activa aceste misterioase organe, trupul află că o poate face doar presând asupra terminațiilor nervoase ale pielii, ale timpanelor, ale nărilor, ale ochilor și ale limbii.

Omul Fanta
Excitați, nervii transmit creierului o senzație de disconfort, de durere, iar creierul proŹclamă: “ești bolnav”. Din succesiunea de boli și dureri ale trupului, spiritul acumulează informații pe care le procesează. De viteza cu care realizează această procesare depinde evoluția sa.
Raza de acțiune a percepțiilor este o altă dimensiune a cunoașterii.

De aceea, “sunt bolnav de sâmburi și de pietre…”. Și asta pentru că “mă doare diavolul și verbul…, mă doare câinele, și iepurele, cerbul…”.
În alt loc, Nichita a “tradus” această elegie: “Organele noastre de simț sunt balanțe delicate ale durerii. Culorile, albastrul de pildă, roșul de pildă, sunt stinse și suave dureri ale veŹderii. Nu receptăm realul prin simțuri, ci durerea lui. (…) În cazul duŹrerii fizice, ne apare mai distinctă interdependența dintre eroare și durere. Un os rupt, adică un os în afara legilor de os, adică în eroare, proŹvoacă restului organismului din care se compune, durere până la urlet. Durerea abstractă, mai puțin sesizabilă, se manifestă prin angoasă, prin neliniște calmă” (ResŹpirări, 1982, p. 71).

Finalul elegiei a suscitat numeroase interpretări despre neputința cifrei unu de a se divide la doi, neputință care la rândul ei se transformă în durere sfâșietoare și boală cronică.
Cu siguranță că în acest punct Nichita a dorit să închidă cercul deschis nu la elegia a opta, ci la prima elegie. În “dicțioŹnarul explicativ” găsim următoarea cheie: “Ne reŹpreŹzentăm durerea ca pe orice alt număr în afară de unu” (Respirări, p.73). Firește, din moment ce unu este numărul divinității absolute.

Numărul unu nu cunoaște durerea - nici fizică, nici abstractă - pentru că el n-a experimentat nașterea. El nu are nevoie de organele noastre de simț, de terminațiile nervoase, pentru că el deŹține atotcunoașterea. A fi bolnav de numărul unu înseamnă a aspira la statutul lui, la poziția lui, la conștiința lui nemărginită, punct terminus al evoluției spirituale.

Omul Fanta
Spre diferență de teologii creștini, Nichita nu face apologia durerii (ca și o condiție a mântuirii, cunoașterii sau evoluției). E și firesc, deoarece etapa cunoașterii empirice a luat sfârșit, iar problema mântuirii aparține conŹștiinței, eliberată acum din chingile dogmatismului.
De altfel, toată viața Nichita a ignorat durerea și boala, refuzându-le manifestarea - până când boala i-a răpus nemilos trupul, eliberându-i sufletul.

Se știe că Nichita a experimentat evadări periodice din “trupul lent vorbitor”, pătrunzând “dincolo”, în lumea siŹmultană, unde păŹmântenele organe de simț sunt inutile, deci durerea ineŹxistentă. Gustul dulce-amărui al acestei beaŹtitudini l-a deterŹminat (dar cazul nu este izolat în literatura de specialitate) să pună sub semnul întrebării voința sa reală de a se naște în spațiul materiei dense, sufocată de corpuri contondente, de a primi înfățișare și trup și organe de simț atât de primitive: “Destul de târziu (…) mi-am dat seama că exist și, cu intensă uluire, că m-am născut” (ResŹpirări, p. 59-61).

Poate peste câteva milenii, ființele umanoide de pe Terra vor avea abiliŹtatea de a auzi “nenăscuții câini pe neŹnăscuții oameni cum îi latră”, sau de a citi (cu gândul) genialele poezii ale nenăscuților poeți. Abia atunci păŹrinŹților le va trece prin gând și prin inimă uneori să-i întrebe pe nenăscuții copii dacă vor, dacă se simt în stare și dacă le este drag să se nască.
Spiritul neliniștit și iscoditor al poetului a fost expulzat prea devreŹme în lumea noastră pământeană și tridimensională, de aceea el a fost un profet al secolului XX. Ultimul.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Romana

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

E-referate.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat termenii si conditiile de utilizare pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles