9mai - 10 mai
categorie: Istorie
nota: 9.80
nivel: Liceu
Preview referat: 9mai - 10 mai
La Bucuresti, in Piata Universitatii, era defilarea armatei, a elevilor, studentilor, mestesugarilor si negustorilor, a primarilor si nobililor judetelor tarii, imbracati in costume populare specifice zonei din care veneau. "Intr-o zi de 10 mai (1891) l-am vazut pe falnicul biruitor al lui Osman Pasa intaia oara... Statea calare in dreptul statuii lui Mihai Viteazul si privea defilarea". Asa isi amintea Gala Galaction intalnirea lui cu imaginea suveranului Romaniei. O imagine printre coroane aurii, azurii, rosii.
10 mai era ziua in care totul se impodobea. In diferite puncte ale orasului apareau arcuri de triumf, strazile se iluminau mai puternic decat altadata si se "tricolorau", la toate barierele orasului se dadeau pranzuri populare pentru saraci (la Filaret se organiza ospatul veteranilor; in 1906, ospatul a fost prezidat de generalul Manu, ministru de razboi, si la el a participat si principele Ferdinand). Primaria dadea si ea un banchet sub cerul liber, iar seara principele si apoi regele invita la Palat personalitatile tarii (300 de tacamuri la a doua aniversare, in 1868, 500 in 1873...).
Se organiza o Expozitie (in 1906 a fost una nationala, de mare anvergura), cu tot felul de produse ale industriei si agriculturii din toate judetele, dar si cu carti, tablouri, ceramica... Unele produse se vindeau cu pret redus. Altele erau oferite gratuit. In timpul defilarii, "pe un car brutarii fabricau painea si o aruncau multimii de jos si de la ferestre", cum scrie C. Bacalbasa. « mai multe referate din Istorie